Neluțu Varga rupe tăcerea și îi spulberă speranțele lui Gigi Becali: „El e cu gura, cu poveştile! Nu poate să-l ia pe Omrani”

Patronul celor de la CFR Cluj a oferit prima sa reacție după ce omologul său de la FCSB a anunțat că va face tot posibilul să obțină semnătura atacantului francez!
La scurt timp după ce Gigi Becali le-a declarat război ardelenilor și a dezvăluit că vrea să îl „fure” pe Bilel Omrani, aflat încă sub contract cu formația din Gruia, Neluțu Varga a ieșit și el la atac. Finanțatorul campioanei României l-a pus la punct pe afaceristul din Pipera, despre care a spus că nu se pune la mintea lui și că își face iluzii degeaba. Mai mult, Varga i-a transmis patronului de la FCSB că nu și-l poate permite pe Omrani și este sigur că fotbalistul în vârstă de 28 de ani nu va alege să îmbrace tricoul roș-albaștrilor.
”Nu mă pun la mintea lui Gigi Becali. El e cu gura, cu poveştile, noi ne vedem de treaba noastră. Îşi face iluzii degeaba. Nu poate să-l ia şi nici să-l ţină pe Omrani. Bilel ştie ce are aici, ce îi oferim, ce are asigurat la CFR. Da, deocamdată Billel nu a semnat un nou contract, dar nu am insistat fiindcă avem o relaţie specială cu el. Nu lasă el pasărea din mână pe o poveste de pe gard. În plus, să stea Gigi liniştit că Omrani va juca în continuare, noi avem mare încredere în el, ştim ce fel de om este”, a declarat Nelu Varga pentru gsp.