Nicolae Dică și Mirel Rădoi, doi antrenori fericiți! Ce i-a legat după calificarea în play-off-ul Conference League

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 11 august 2022, ora 23:51,
Mirel Rădoi și Nicolae Dică au colaborat o scurtă perioadă de timp la FCSB, în 2015, după care Rădoi l-a avut secund la naționala României pe Dică între 2019 și 2021
Mirel Rădoi și Nicolae Dică au colaborat o scurtă perioadă de timp la FCSB, în 2015, după care Rădoi l-a avut secund la naționala României pe Dică între 2019 și 2021

Antrenorii Nicolae Dică și Mirel Rădoi au calificat FCSB, respectiv, Universitatea Craiova în play-off-ul Conference League.

Ambii am venit cu încredere”, a declarat Nicolae Dică, referdindu-se la Mirel Rădoi

Dacă Dică se află la a doua calificare în această competiție, după ce a dus FCSB în Turul 3 preliminar, Rădoi s-a aflat la debutul pe banca Universității Craiova într-un meci oficial.

Mă bucur că am reușit să câștigăm și să ne calificăm. Era important să ne calificăm cu o victorie, să-i bucurăm pe suporterii noștri. Eu am mai trăit momente ca fotbalist și ca antrenor, dar acum chiar au făcut o atmosferă extraordinară.

Îmi doresc din tot sufletul să ajungem în grupele Conference League, pentru că nu s-a mai întâmplat de mult timp.

A fost acea scăriță a lui Rusu, parcă nu mai intra mingea în poartă, apoi m-am luminat când l-am văzut pe Cordea. Sunt trăiri ale mele, nu le pot controla”, a declarat antreorul FCSB.

Nicolae Dică nu a ascuns că s-a bucurat și pentru calificarea Universității Craiova. „Am riscat, așa e în viață, trebuie să riști.

Ambii am venit cu încredere, știam ce jucători vom avea la dispoziție și aveam încredere că puteam face lucruri frumoase, iar până acum ne-a reușit”, a spus Nicolae Dică.

Dică și Rădoi au colaborat o scurtă perioadă de timp la FCSB, în 2015, după care Rădoi l-a avut secund la naționala României pe Dică între 2019 și 2021.

Mirel Rădoi le-a transmis jucătorilor Universității Craiova să nu se mai gândească la greșeli

De partea cealaltă, Mirel Rădoi i-a mulțumit precedecesorului lui, Laszlo Balint. „Suntem toți fericiți. Îi felicit pe băieți. Multă lume s-a îndoit de ei. Aș continua cu felicitările și pentru Balint și staff-ul lui.

Chiar dacă s-au spus multe lucruri, multe dintre ele nu sunt adevărate. Echipa nu a stat chiar slab din punct de vedere fizic. Atmosfera a fost senzațională.

Nu aveam multe soluții tactice, dacă încercam să adoptăm alt sistem. După analizele noastre, singura soluție era să jucăm 3-4-1-2.

Nu am avut mult timp la dispoziție. Ieri am făcut un antrenament de 85 de minute, în loc de cel programat de 70 de minute. Le-am zis că până nu văd că sunt pregătiți, îi voi chinui.

Din punctul meu de vedere, clubul e foarte bine pregătit și avem soluții. Avem 20 și ceva de jucători. Toată lumea e prezentă atunci când apelăm la ei.

Ne-a ajutat foarte mult tribuna. Tot stadionul ne-a împins de la spate. Și ieri ne-au susținut după antrenamentul oficial și au spus că ne vor aplauda după meci orice ar fi.

Le-am spus să joace din plăcere. Le-am zis să nu se mai gândească la greșeli, pentru că toată lumea greșește”, a spus Mirel Rădoi după primul meci pe banca Universității Craiova.

conference leagueplay offnicolae dicămirel rădoi