Nina Grameni, după tragerea la sorți: ”De abia așteptăm să ne revedem la echipa națională!”

Jucătorii naționalei U21 au oferit primele reacții după aflarea adversarilor de la turneul final de anul viitor.
Constantin Grameni, mijlocașul tricolorilor care a bifat minute în toate cele 10 partide din preliminarii, așteaptă debutul la turneul din Slovacia și consideră că naționala României nu poate fi considerată inferioară niciunui adversar.
”Am așteptat cu nerăbdare această tragere la sorți, din momentul când ne-am calificat. Acum că ne-am aflat adversarii, urmează să-i analizăm foarte bine împreună cu staff-ul nostru și să pregătim cât putem de bine acest turneu final. Nu ne este frică și nu ne simțim inferiori niciunui adversar. E normal să ne întâlnim cu cele mai puternice echipe la acest nivel de vârstă, dar, până la urmă, noi suntem o câștigătoare de grupă și o echipă care joacă un fotbal foarte frumos. De abia așteptăm să ne revedem la echipa națională și să facem tot ce ne stă în putință, nu doar să facem o figură frumoasă la EURO, ci și să ieșim din grupă, iar după vom aborda fiecare meci în parte”
Marți, 3 decembrie, la Bratislava, a avut loc tragerea la sorți a grupelor pentru turneul final EURO U21 de anul viitor, turneu ce va fi găzduit de Slovacia în perioada 11-28 iunie.
În urma tragerii la sorți, România a fost repartizată în Grupa A și va întâlni Slovacia, țara gazdă, Spania și Italia.
GRUPA A: Slovacia, Spania, Italia, ROMÂNIA
GRUPA B: Cehia, Anglia, Germania, Slovenia
GRUPA C: Portugalia, Franța, Polonia, Georgia
GRUPA D: Finlanda, Țările de Jos, Ucraina, Danemarca