Motivele plecării lui Edi Iordănescu de la FCSB! Gigi Becali: „S-a supărat că am spus adevărul despre Budescu?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 14 noiembrie 2021, ora 17:24,
Gigi Becali
Gigi Becali

FCSB și Edward Iordănescu au ajuns la un acord în cursul zilei de astăzi privind încetarea colaborării, la doar trei luni de la numirea oficială!

Ieșirile publice ale patronului Gigi Becali pare că l-au determinat pe tehnicianul în vârstă de 43 de ani să accepte orice condiții pentru a pleca de la echipă. Cu toate acestea, afaceristul nu înțelege adevăratul motiv pentru care Iordănescu ar fi luat această decizie radicală, însă este de părere că subiectul „venirii lui Budescu” a fost cel care l-a deranjat cel mai tare pe fostul antrenor.

„Dar care este problema lui Edi? S-a supărat că am spus adevărul despre faptul că nu l-a vrut el pe Budescu? Și acum ce vrea? Îi este jenă să mai dea ochii cu el sau ce? A, că am zis eu treaba asta cu Budescu, gata, acum să îi dau 500 de mii de euro și să plece? Nu tată, du-te la serviciu până în ultima zi de contract.

Dar Edi nu a înțeles nimic din ce am vrut eu să zic, deoarece eu chiar am vrut să îi iau apărarea lui Edi și să o dau pe mine. Că uite…Budescu nu joacă nimic și nu e Edi vinovat că a venit la noi. Vă mai spun încă o dată, Edi nu l-a vrut la FCSB și mi-a zis să nu-l aduc că o să joace în nu știu ce sistem, iar Budescu nu merge în sistemul ăla. Da tată, eu sunt vinovat că a apărut Budescu din nou la FCSB, nu Edi”, a spus Gigi Becali, potrivit Pro Sport.

Citește și GIGI BECALI MAI ARUNCĂ O BOMBĂ DUPĂ PLECAREA LUI EDI IORDĂNESCU: „PROBABIL ARE CEVA LA ECHIPA NAŢIONALĂ!

fcsbrealitatealiga 1gigi becalibudescuedi iordanescudeclaratii