Noul antrenor de la Poli Iași, declarații tari: ”Trebuie să fim sinceri!”
Poli Iaşi anunţat, luni, numirea lui Tony Silva în funcţia de antrenor al echipei din Superliga.
Antrenorul a fost prezentat oficial în decursul zilei de luni.
El a susținut și o conferință de presă, unde a oferit mai multe declarații.
”Vreau să îi mulțumesc domnului președinte (n.r. Cornel Șfaițer) pentru încredere. Am venit la Iași cu inima deschisă, cu multă dorință de a câștiga. Nu ar fi corect dacă nu aș vorbi despre antrenorul care a fost aici (n.r. Leo Grozavu), a promovat echipa. Din păcate, când nu sunt rezultate, tot timpul de vină este antrenorul. Îl salut, la sfârșitul campionatului, sper să ne îndeplinim obiectivul și va fi și meritul lui.
Acum nu este motivul să vorbim, trebuie să ne apucăm de treabă. Trebuie să le dăm încredere jucătorilor, pentru că au calitate. Trebuie să pregătim meciul cu FCU Craiova. Dacă nu mă informam despre campionat sau despre Poli Iași, eu nu mai eram aici. Am ales să vin aici, pentru că după cinci minute, am știu ce vrea domnul Șfaițer de la mine, are încredere în mine și asta a făcut diferența.
Știu fiecare jucător de la Poli. Am văzut fiecare meci din România. Nu vorbesc prea mult româna, e normal, dar în două-trei zile, îmi revin. Totul s-a întâmplat foarte repede, nu am dormit. Nu am făcut Paștele cu familia, am plecat direct. Sunt foarte credincios, dar am pus-o pe Poli înaintea familiei și înaintea lui Dumnezeu.
Trebuie să fim sinceri, până la finalul campionatului mai sunt șapte meciuri, e greu de schimbat ceva. E dificil să schimbi ceva într-o lună. Noi trebuie să le dăm încredere jucătorilor, vreau ca ei să joace cu mult curaj. Trebuie să apere acest blazon, e blazonul care le plătește salariile, care le dă o pâine. Presiune? Presiune este în Ucraina, unde este războiu, noi avem noroc, facem ce ne place, avem public. Am învățat multe, am avut norocul și am lucrat cu mari antrenori, De Zerbi, Paolo Fonseca, Guardiola, Diego Simeone, am încercat să învăț de la mulți. Eu sunt Tony, vin cu ideile mele.
În acest moment, cea mai importantă este Poli Iași. Eu sunt un romantic al fotbalului, îmi place ca echipa să fie protagonistă, să își creeze multe ocazii, dar nu poți face asta într-o lună. Trebuie să mă acomodez la realitatea actuală a echipei. Trebuie să văd pe ce jucători ne putem baza. Eu am filozofia mea, dar nu pot schimba de pe o zi pe alta.
Trebuie să fim inteligenți, să vedem calitatea jucătorilor și să ne adaptăm. Poli Iași are nevoie de puncte, iar noi vom lupta, ne vom face jocul, vreau ca echipa mea să fie protagonistă. Poli are jucători cu calitate. Când lucrurile nu merg, când nu sunt rezultate, e ușor să spunem că vinovat este antrenorul. Eu am văzut lipsă de încredere. Dacă nu era o lipsă de încredere și oboseală mentală, Tony nu era aici.
Vreau ca echipa să fie un pitbull fără minge și să fie Hagi cu mingea. Ăsta ar fi visul meu. Profesional, e cea mai mare provocare din carieră. Îmi asum, sunt liniștit, sunt pregătit, știu cum muncesc, știu cum gândesc. Am semnat până în vară. Viața noastră e un risc, fac ce îmi place, fotbalul e pasiunea mea. Nu am ajuns antrenor de pe o zi pe alta”, a spus Tony la conferința de presă.