O nouă lovitură primită de Șumudică! Dat afară de la CFR, antrenorul are „ușa închisă” la noua echipă

Tehnicianul român în vârstă de 50 de ani traversează una dintre cele mai nefaste perioade ale carierei sale, astfel că mandatul de la CFR Cluj reprezintă o adevărată pată pentru CV-ul său!
Ales antrenorului anului trecut în Turcia, Marius Șumudică nu a reușit să se impună la campioana României, astfel că a fost dat afară la doar două luni de la instalare. Eliminările din Champions League și Europa League au cântărit enorm în ceea ce privește destinul antrenorului, care a fost înlăturat din Gruia după umilința cu Steaua Roșie Belgrad.
Cu toate acestea, deși pentru Șumudică ar fi apărut o ofertă imediat după plecarea de la CFR de la formația turcă Adana Demirspor, românul are șanse minime să se întoarcă în Superligă. Concret, Demirspor s-a despărțit astăzi de fostul tehnician, însă oficialii clubului s-ar fi înțeles deja cu Vicenzo Montella, trecut pe la AS Roma, Fiorentina, AC Milan sau Sevilla. Conform publicației turce Fanatik, Adana Demirspor nu intenționează să-i facă o ofertă antrenorului român.
„Ușa pentru Șumudică este închisă”, a titrat sursa citată.
Turcii au demarat deja negocierile cu antrenorul italian, iar jurnalistul Tunc Kayaci precizează că „s-a ajuns deja la o înțelegere cu Montella, care își va cunoaște noua echipă în timpul pauzei competiționale pentru meciurile echipelor naționale”.
🧣 Vincenzo Montella 🤝 Adana Demirspor 🔵
🗣️ Tunç Kayacı: "Adana Demirspor, Montella ile anlaşma sağlamış. Milli maç arasında da takımı tanıyacak ve değerlendirecektir." pic.twitter.com/l5dOX5UsOt
— beIN SPORTS Türkiye (@beINSPORTS_TR) August 29, 2021
Marius Șumudică a mai antrenat de-a lungul timpului în Superligă formații precum Kayserispor, Gaziantep și Rizespor. Fostul tehnician al CFR-ului a declarat în mai multe rânduri că este atras de Turcia și ar fi dispus să revină pe viitor în țara semilunei.