Obiectivul lui Nicolae Dică după ce a decis să continue la CS Mioveni: „Sperăm să reușim acest lucru!”

După eșecul cu Petrolul Ploiești (0-2), Nicolae Dică a fost foarte aproape să plece de la CS Mioveni.
Tehnicianul s-a răzgândit, iar, pentru moment, acesta a decis să continue la gruparea argeșeană. Iată ce obiectiv și-a propus.
„Sperăm să reușim acest lucru!”
„Puțin dezamăgit eram după joc. D-asta am spus că mă gândesc, dar după am stat, am analizat și am spus că nu sunt genul de persoană care să renunțe așa ușor. M-am atașat de grup și vreau să încerc în continuare împreună cu staff-ul, jucătorii și conducerea să scoatem maxim din următorul joc, sperăm să reușim acest lucru.
Sunt șanse foarte mici, dar dacă vom reuși să câștigăm jocul cu Sibiul de acasă, începem să sperăm și noi puțin, asta în funcție de ce fac și celelalte echipe. Am fost dezamăgit pentru că 9 etape am mers bine și intrasem în play-out la 3 puncte de baraj. În play-out nu am arătat foarte bine. La meciul cu Petrolul am fost dezamăgit mai mult pe faza ofensivă, unde nu reușim să marcăm și suferim mult în ultimii 25 de metri”, a spus Nicolae Dică, pentru Orange Sport.