Totul a devenit oficial, iar italianul Dario Bonetti este noul antrenor al celor de la Dinamo, potrivit anunțului venit de la formația din Ștefan cel Mare.
Bonetti vine la Dinamo într-un moment greu, când echipa a rămas fără jucători dar și cu o interdicție din partea FIFA de a face transferuri.
Italianul a venit în Ștefan cel Mare, după ce Dușan Uhrin a decis să nu mai continue la club din cauza incertitudinii instalate din cauza insolvenței și a restanțelor financiare imense.
,,Dario Bonetti la Dinamo București. Noul antrenor principal al echipei Dinamo București este Dario Bonetti, a anunțat directorul executiv Iuliu Mureșan pentru pagina oficială de Facebook a clubului.
Aveam un acord verbal, de astăzi putem anunța oficial că am semnat cu Dario Bonetti un contract pentru sezonul competițional 2021-2022, cu drept de prelungire pentru încă un an. Mă bucur că a acceptat să preia echipa în acest moment de reorganizare a clubului. Dario Bonetti este un antrenor foarte iubit de suporteri, cunoaște spiritul acestui club și sunt încrezător că va avea din nou rezultate importante la Dinamo", a declarat Iuliu Mureșan.'', apare în comunicatul celor de la Dinamo.
Sestreze, Dundee FC, Potenza, Sopron, Gallipoli, Juve Stabia, prima reprezentativă a Zambiei, ASA Tg. Mureș și Dinamo București sunt formațiile pe care Dario Binetti le-a mai pregătit pănă acum.