OFICIAL | Doi dintr-o lovitură! Dinamo a anunţat noii jucători sosiţi sub comanda lui Flavius Stoican

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 17 ianuarie 2022, ora 18:56,

Dinamo e pusă pe fapte mari în 2022. Clubul din Ştefan cel Mare a anunţat transferul a doi jucători care vor pune umărul la salvarea echipei de la retrogradare. 

Igor Jovanovic şi Balthazar Pierret au fost anunţaţi oficial de clubul din Ştefan cel Mare. Aceştia au semnat înţelegeri cu Dinamo până la finalul sezonului cu opţiune de prelungire pe încă un sezon.

,,Fundașul central Igor Jovanovic (32 de ani, dublă cetățenie, croată și germană, ultima oară la Suduva) și mijlocașul francez Balthazar Pierret (21 de ani, ultima oară la Boulogne) au semnat contracte cu Dinamo București până la finalul acestui sezon competițional, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, a anunțat administratorul special Iuliu Mureșan pentru pagina oficială de Facebook.

Conducerea tehnică a echipei noastre a fost completată cu Bobi Gheorghiță Verdeș (41 de ani, antrenor secund) și Emilian Dolha (42 de ani, antrenor portari), a precizat Iuliu Mureșan.

44 de partide a adunat Igor Jovanovic în Liga 1, 34 pentru Sepsi Sf. Gheorghe și 10 pentru Astra Giurgiu. A mai evoluat 5 meciuri în Cupa României, unul pentru Sepsi și patru pentru Astra.

10 meciuri a jucat Balthazar Pierret pentru Boulogne în prima jumătate a acestui sezon competițional.

2 transferuri a mai efectuat Dinamo București în 2022: Răzvan Patriche (Academica Clinceni) și Marius Tomozei (UTA Arad). Bine ați venit la Dinamo București!”, a anunţat Dinamo, pe Facebook.

Citeşte şi EXCLUSIV | Halucinant! Campion în Italia, refuzat de Dinamo: „E prea înalt”

trabsferuriliga 1pierretjovanovicdinamo