Olimpiu Moruțan, cerut titular în Turcia! Fanii lui Galatasaray au sărit la gâtul lui Fatih Terim

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 04 decembrie 2021, ora 23:45,
OLIMPIU MORUȚAN. SURSA FOTO: PROFIMEDIA IMAGES
OLIMPIU MORUȚAN. SURSA FOTO: PROFIMEDIA IMAGES

Internaționalul român a început de pe bancă duelul de astăzi, iar acest lucru i-a enervat la culme pe suporterii formației Cim Bom Bom!

Galatasaray a bifat un nou rezultat negativ în campionat, iar egalul contra celor de la Altay i-a îndepărtat pe elevii lui Fatih Terim la 18 puncte în spatele liderului Trabzonspor. Pe lângă remiza surprinzătoare de astăzi, fanii au ținut să îi reproșeze antrenorului turc și faptul că Olimpiu Moruțan a fost băgat abia în ultimele 20 de minute ale partidei.

Moruțan, cerut titular la Galatasaray

„Dacă Terim s-ar baza mai mult pe Moruțan, am fi în altă poziție acum” 

„De ce lipsește aproape mereu Olimpiu Moruțan din primul 11? Poate să explice cineva?” 

„Moruțan trebuie să joace în zonă centrală, acolo unde dă cel mai bun randament” 

„Lasă-l să joace pe Moruțan, omule, poate face ceva!” 

„Inexplicabil. Moruțan joacă în Europa, câștigăm, nu joacă în campionat, nu câștigăm, iar antrenorul tot așa procedează!”, au fost câteva dintre mesajele suporterilor, pe rețelele de socializare.

Citește și GIGI BECALI A SPUS TOT! CE FOTBALIST A „FORȚAT” PLECAREA LUI MORUȚAN DE LA FCSB

galatasarayrealitateaturciaMoruţanfatih terim