Oltenii atacă pe două fronturi: „Nu voiam să fim și noi o surpriză neplăcută” / ”Ne batem pentru titlu!”

CSU Craiova a reușit o calificare e-nfanfare în sferturile Cupei României, după ce a trecut la pas de Minaur Baia Mare, scor 4-0.
La finalul partidei, oltenii au fost în extaz. Gustavo, autorul reușitei care a deschis festivalul de goluri, a ținut să amintească faptul că formația din Bănie vrea să-și apere trofeul cucerit sezonul trecut, dar că vrea și titlul în Liga 1.
”A fost un teren greu, dar noi am venit aici să câștigăm. Sunt foarte fericit că am dat gol, că am deschis scorul. Este o victorie foarte importantă pentru noi. Suntem pregătiți pentru următoarele meciuri. CFR e puțin în fața noastră, dar noi trebuie să luptăm până la finalul campionatului. Cu siguranță ne batem pentru titlu”, a declarat Gustavo, după calificarea în sferturile Cupei.
De asemenea, Dan Nistor a fost mulțumit de faptul că el și colegii său au avansat în competiție și afirmat că se vor lupta pentru toate obiectivele din acest sezon.
CITEȘTE ȘI –>> UNDE SE VA JUDECA DIVORŢUL DINTRE ANAMARIA PRODAN ŞI LAURENŢIU REGHECAMPF! CINE A CERUT CA TOTUL SĂ FIE SECRET
”Ne bucurăm foarte mult! Au fost foarte multe surprize în această fază și nu voiam să fim și noi o surpriză neplăcută. Asta a fost gândirea noastră. Am încercat să închidem cât mai repede jocul. Asta era cel mai important. Suntem bucuroși că ne-am calificat și nu au fost accidentări.
Urmează meciuri foarte grele, dar noi luăm fiecare meci în parte și sperăm să scoatem maxim din fiecare. Îmi pare rău că nu au fost suporteri în tribune, organizatorii au făcut eforturi mari ca să aducă nocturna”, a explicat și Dan Nistor.