Oltenii nu au mai rezistat și au izbucnit: „E meci amical”. Spre cine se îndreaptă acuzele

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 10 februarie 2020, ora 14:57,
sorin-cartu
sorin-cartu

Craiova este singura echipă de Liga 1 care a câștigat ambele meciuri de campionat jucate în 2020. Iar după succesul împotriva Viitorului, fanii olteni au din nou speranțe la titlu. 

La fel și oficialii din Bănie care au prins curaj după ce echipa și-a asigurat practic accederea în play-off cu două etape înainte de finalul sezonului regulat. Iar acum alb-albaștrii așteaptă și pașii greșiți ai rivalelor.

Pe locul doi în acest moment, juveții sunt convinși că vor încheia etapa o poziție mai jos. Și asta pentru că iau în calcul faptul că vor fi depășiți de FCSB. Sorin Cârțu nu are nicio emoție că vicecampionii se vor impune în fața nou-promovatei din Clinceni.

„Va fi un meci amical acolo. Așa zic eu. Niciodată nu o să fie vreo surpriză acolo. 101% o să câștige FCSB. Am glumit și eu putin, dar 101% bate FCSB”, a declarat Sorin Cârtu, pentru PRO X.

Președintele Universității face referire la relațiile bune dintre cele două cluburi, Gigi Becali direcționând mai mulți jucători tineri spre gruparea din Ilfov. Au fost însă situații când finanțatorul roș-albaștrilor a fost păcălit tocmai de cei pe care i-a ajutat în trecut. Episoadele Buzău, Urziceni și Voluntari sunt deja binecunoscute.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Prima reacție din Bănie după tragerea la sorți! „Obiectivul nostru este stabilit!”

clincenicartufcsbu craiova