Oltenii vor să pună mâna pe Supercupă! Marius Constantin: ,,Suntem motivaţi să începem bine sezonul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 10 iulie 2021, ora 08:12,
Marius Constantin
Marius Constantin

Astăzi are loc marele meci din Supercupa României, dintre CFR Cluj şi CS U Craiova , ce se va disputa de la ora 20:00, pe Naţional Arena.

Înaintea acestui joc, Marius Constantin, fundaşul oltenilor, a prefaţat partida cu formaţia antrenată de către Marius Şumudică. Acesta spune că el şi colegii săi vor să înceapă noul sezon cu dreptul.

Constantin nu crede că cei de la CFR Cluj au vreun mare avantaj în acest meci, deşi au jucat deja primul meci oficial, în preliminariile Champions League. Fundaşul declară că totul rămâne de văzut pe teren.

,,Suntem motivați și avem argumente să începem bine sezonul. E un singur meci, am avut și noi amicalele pe care le-am tratat serios, nu cred că CFR a avut un avantaj față de noi. Suntem aici să reușim să întoarcem balanța în favoarea noastră.

Cred că am făcut o pregătire bună, domnul Ouzounidis ne-a cunoscut mai bine, cred că suntem bine, dar rămâne să dovedim și pe teren. Fiind început de sezon, nu vorbim de oboseală. Nu va fi niciun avantaj, dar nici vreun dezavantaj.”, a declarat Marius Constantin, înaintea jocului cu CFR Cluj.

Marius Constantin

Citeşte şi OUZOUNIDIS, ÎNCREZĂTOR ÎNAINTEA SUPERCUPEI: „ANTRENORUL NU POATE SCHIMBA MULTE LA CFR”

supercuparealitateacfrmarius constantincraiova