Cel mai războinic înaintea derby-ului de duminică seară, Florin Tănase nu a reuşit să iasă în evidenţă decât cu o simulare penibilă în finalul primei reprize.
Tănase a clamat o victorie obligatorie, amintind de statutul de nou-promovată al adversarului. Pe teren, purtătorul banderolei de căpitan la FCSB a fost inexistent. Zero driblinguri reuşite, zero pase filtrante, zero şuturi pe poartă în faţa apărării formate din veteranii Giuleştiului. 133 de ani au împreună Belu, Săpunaru, Grigore şi Morais!
Mai rău decât prestaţia penibilă nu a fost decât reacţia de la final a jucătorului plătit cu 30.000 de euro lunar la FCSB. Tănase i-a grăbit lui Todoran o demitere previzibilă cu declaraţii fără loc de interpretări. Fără un strop de autocritică, decarul roş-albaştrilor a aruncat toată vina pe umerii „antrenorului”.
În fapt, cea mai mare problemă a FCSB-ului, care repetă acelaşi scenariu de şase ani, nu este bulibăşeala tactică generată de intervenţiile haotice ale patronului. Nici lipsa absolută de valoare a jucătorilor plătiţi regeşte pentru nivelul la care joacă. Cea mai mare problemă este alibiul permanent oferit jucătorilor „antrenaţi” de oamenii de paie ai patronului.
De partea cealaltă, Rapid rămâne neînvinsă şi fără gol primit în primul rând graţie atitudinii şi organizării. Tenacitatea oamenilor lui Mihai Iosif, împinşi de la spate de cea mai puternică galerie din ţară, ar fi putut duce fără gol primit meciul până la Crăciun. Valoarea superioară a jucătorilor de la FCSB a rămas doar pe hârtie şi în socotelile transferurilor ulterioare făcute de negustorul de la „palat”.
Per ansamblu, atunci când cea mai spectaculoasă fază este un meleu în care s-au împărţit pumni şi picioare între jucători, derby-ul a fost jalnic. Doar atmosfera din tribune şi încrâncenarea rapidiştilor au salvat aparenţele. Dacă cineva ar fi putut transpune jocul din teren pe un tăpşan comunal, niciun spectator de ocazie nu ar fi fost impresionat de nivelul ridicat al fotbalului. Zeci de întreruperi şi secvenţe de trei sau mai multe pase numărate pe degetele unei mâini. Ăsta este nivelul unor jucători plătiţi de zece ori mai bine decât „rivalii” de la Şahtior Karagandy sau Laci.
