România a reintrat în cursa pentru calificarea la Campionatul Mondial, după ce la ultima acțiune a învins Islanda, Liechtenstein și a făcut egal cu Macedonia de Nord.
Ioan Andone, fost mare fotbalist, a vorbit despre șansele României la următoarea acțiune, când va evolua contra Armeniei și Germaniei.
Acesta este convins că ,,tricolorii'' lui Mirel Rădoi pot câștiga la scor meciul cu Armenia, iar în Germania ar putea spera chiar la un rezultat de egalitate, având în vedere că Macedonia de Nord i-a învins deja pe nemți.
,,Eu cred că nu o să mai facem greșelile din Armenia, pentru că am condus în Armenia cu 2-1 și eliminarea lui Pușcaș ne-a pus capac la tot. Nu mai facem greșelile alea, normal nu au cum să câștige împotriva noastră și cred că putem să îi batem pe Armenia și chiar la scor. Ceea ce am realizat în cele 3 meciuri care au fost în luna spectembrie a fost bine.
Adică am văzut multe lucruri bune. Să nu primești gol și să ai două meciuri grele în deplasare și să iei patru puncte în Macedonia și Islanda e un lucru bun. Mirel trebuie să continue pe aceeași idee și să se adapteze și în funcție de cu cine joacă. Joci cu Armenia, normal că faci pressing.
Joci în Germania, cauți să te organizezi foarte bine defensiv, trebuie să faci o echipă în care să ai 2-3 jucători de contraatc excepționali și să te închizi foarte bine. De ce nu, să ne gândim la cel puțin un egal aici, în Germania. Urmează Armenia, care e decisiv, indiferent ce facem în Germania.'', a declarat Ioan Andone, pentru Telekomsport.