Oracolul Mitică Dragomir prevede viitor strălucit pentru un jucător de la FCSB: „Jucător de campionatul Angliei! Acum? Zece milioane de euro!”

Articol de Darius Stănescu - Publicat joi, 08 august 2024, ora 14:00,
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

FCSB păstrează șanse pentru calificarea în play-off-ul UEFA Champions League, după 1-1 cu Sparta Praga în meciul din tur.

Dumitru Dragomir: „Dawa? Zece milioane de euro”

 

Campioana României a condus cu 1-0 la Praga, prin golul marcat de Joyskim Dawa, dar cehii au reușit să egaleze și au dat chiar lovitura în prelungirile partidei, dar reușita a fost anulată cu VAR.

 

Evoluțiile tot mai solide ale fundașului de la FCSB l-a convins pe Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, care consideră că Dawa ar putea face față în Premier League.

 

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal este convins că Gigi Becali poate obține chiar și zece milioane de euro în schimbul jucătorului său

 

„Dawa este jucător de campionatul Angliei! Acum? Zece milioane de euro! După ce a dat și golul ăsta e de zece milioane de euro. E în jur de zece. Eu dacă aș fi la o echipă din Anglia, l-aș lua pe Dawa și ar fi în primii 6-7 fundași ai campionatului englez”, a spus Dumitru Dragomir, la Fanatik.

fcsbdawadumitru dragomir