PAOK Salonic a făcut scorul zilei! Victorie uluitoare pentru echipa lui Răzvan Lucescu. La pauză era deja 3-1

PAOK Salonic a înregistrat scorul zilei în Cupa Greciei. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a trecut fără drept de apel de PAE Egaleo, o formație din liga secundă, și s-a calificat în sferturile de finală, unde va da de rivalii de la AEK Atena.
PAOK Salonic, victorie la scor în Cupa Greciei
Scorul final din manșa retur dintre PAOK și PAE Egaleo a fost 7-1 în favoarea echipei din Salonic. La general, fosta adversară a FCSB-ului din Europa League s-a impus cu 10-1. Gruparea din liga secundă nu a avut nici cea mai mică șansă.
Campioana Greciei a început meciul de miercuri cu un prim 11 plin de vedete, deși rezultatul din tur era unul sigur. Taison, Shoretire și Tissoudali au făcut spectacol. La pauză, era deja 3-1 pentru PAOK, iar în repriza a doua, fotbaliștii din Salonic nu au redus deloc viteza.
În runda următoare, PAOK se va duela cu AEK Atena pentru un loc în semifinale. Se anunță o dublă de foc, iar câștigătoarea va juca, cel mai probabil, cu Olympiakos în penultimul act. În cealaltă jumătate a tabloului au rămas doar echipe relativ accesibile.