Parma va evolua în Serie B la anul și va avea ca obiectiv promovarea în prima ligă italiană. Pe lângă Dennis Man și Valentin Mihăilă, la formația emiliană ar mai putea fi un jucător român.
Parma a pus ochii pe mijlocașul central Alexandru Cicâldău (23 de ani). Mihăilă a pus o vorbă bună pentru fostul lui coleg de la CSU Craiova.
"Am și discutat cu cineva despre el (n.r - Alexandru Cicâldău). Nu din club, din staff. M-au întrebat de el. Și i-am spus că e un jucător foarte bun, cred că ar face față și s-ar impune ca titular. Dacă ar veni, ar fi de bun augur pentru noi, pentru că-l cunosc foarte bine.
Sper să-mi dea cât mai multe pase de gol. Dacă nu, încercăm cu cei care vor mai veni sau cei care rămân. Sper să facem o echipă bună și să promovăm", a declarat Valentin Mihăilă, pentru Oltenia TV.