Echipa Națională· 2 min citire

VIDEO | Pierdere pentru România U23. Nu va juca la Jocurile Olimpice

DENNIS MAN ȘI VALENTIN MIHĂILĂ

DENNIS MAN ȘI VALENTIN MIHĂILĂ

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 28 iun. 2021, 20:48

Valentin Mihăilă (21 de ani), jucător legitimat la Parma, se confruntă în continuare cu probleme medicale. Acesta se află în perioada de recuperare după ce a suferit o nouă intervenție chirurgicală.

Mihăilă a fost operat pentru a doua oară la jumătatea lunii mai, după ce a acuzat o nouă pubalgie. Astfel, fostul jucător de la CSU Craiova ar putea reveni pe gazon la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august.

Mihăilă va absenta de la Jocurile Olimpice, programate în perioada 21 iulie - 7 august.

"Am început recuperare de o săptămână. Timp de trei săptămâni mi-au spus să nu mă apuc de recuperare, să nu fac nimic, iar după să încep cu recuperare. Asta am făcut, merge destul de bine și sper să-mi revin cât mai repede.

Acum nu sunt apt. Mai am o lună, o lună și ceva până să-mi revin 100%. Doctorul care m-a operat mi-a dat un termen de 3 luni până voi putea juca primul meci, deci într-o lună, într-o lună și jumătate voi putea intra în teren.

Fiorentina vs Parma - Serie A TIM 2020/2021

Sursa foto: Massimo Paolone/LaPresse/Profimedia Images

Era foarte greu să scap de această problemă. Și Alibec a avut la fel ca și mine. A făcut și el aceeași operație, doar că el a făcut-o în Barcelona, iar eu în Franța. Când m-am operat prima dată, doctorul mi-a spus că scap 99% dacă mă operez. N-am scăpat, au început din nou durerile după 3 luni.

Iar acum, în Bordeaux, doctorul mi-a spus că 99% scap. Sper ca operația să fie bună și să nu mai am probleme. Aceleași operații, la același doctor, le-a făcut Verratti, care a scăpat. Sper să nu mai am dureri, pentru că asta m-a ținut departe de teren. În ultimele 3-4 luni la Craiova am jucat cu dureri foarte mari, doar cu injecții și pastile. Cu astea puteam să joc", a declarat Valentin Mihăilă, pentru Oltenia TV.

Mihaila

Sursa Foto: FRF

Valentin Mihăilă a jucat 17 meciuri la Parma, sezonul trecut. A marcat 4 goluri și a oferit 3 pase decisive. Naționala de tineret a fost repartizată în Grupa B la Jocurile Olimpice de la Tokyo, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras.

Citește și RĂDOI, FĂRĂ NUME GRELE LA JOCURILE OLIMPICE! CE FOTBALIȘTI VOR ABSENTA DE LA TOKYO LUNA VIITOARE

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională