Patronul lui Sepsi este sincer și nu se gândește la titlu: ”Nu, nu ne este frică!”

Sepsi are un început de sezon încântător. Echipa evoluează perfect în campionat și este aproape să treacă mai departe în Conference League. Chiar dacă echipa este în mare formă, patronul Laszlo Dioszegi nu se gândește nici măcar o secundă la titlu.
”Eu întotdeauna am spus că lotul nostru nu este așa de bun, încât să vorbim de câștigarea campionatului sau lupta la titlu. În primul rând, dacă vom fi în play-off, normal că vom dori mai mult. Sunt trei echipe foarte bune în România și cred că, încă, nu suntem acolo.
Nu, nu ne este frică. Nu am spus că nu am vrea, dar știu ce putem. Dacă ne gândim la Urziceni, la Oțelul, putem spune că surprize au fost. Dar lotul nu este destul de numeros. Ne-ar mai trebui 3-4 jucători pentru a lupta pe trei fronturi. Să vedem până unde mergem în Conference League. Dacă trecem de Olimpia Ljubljana, o întâlnim pe Djugardens, care este o echipă foarte bună din Suedia. Acum 2 ani, CFR a reușit să o învingă.
Eu zic că șanse sunt, dar să vorbim de titlu este prea devreme. Nu dispunem de un buget încât să mai aducem 3 jucători. Și nici să fim 30 de jucători, doar să fim la număr. Tocmai asta e ideea, că avem niște jucători tineri, precum Ștefănescu, Păun, Dumitrescu, care în timp, în 2-3 ani, pot să devină niște jucători foarte valoroși. Atunci poți să aspiri la mai mult. În momentul de față, nu cred că putem să vorbim de lupta la titlu. Nu vreau nici ca băieții să fie bulversați. Trebuie să luăm pas cu pas și să vedem unde ne situăm.
Exact ca și anul trecut. Noi nu avem un buget cu 2-3 milioane de euro mai mare ca sezonul precedent. La noi 8.000 de euro este cel mai mare salariu. Nu putem să ne luptăm cu echipe care dau 15-20.000 de euro salariu”, a declarat Laszlo Dioszegi, la emisiunea Fotbal Club.