Pe ce stadion vrea să joace Șumudică returul cu FCSB: „Îmi rup hainele de pe mine”
Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 17 martie 2025, ora 13:02,

Marius Şumudică a anunţat că returul din play-off dintre Rapid şi FCSB se va juca pe Giuleşti, nu pe Arena Naţională.
„E important ajutorul fanilor. E greu să joci pe Giuleşti cu stadionul plin ca adversar. Sper să am stadionul plin cu FCSB când jucăm acasă.
Sper să am plin Giuleştiul plin la retur cu FCSB. Vom juca pe Giuleşti, vă spun eu. (n.r. Deci nu pe Arena Naţională) Nu, niciodată. Mai bine îmi tai gâtul, îmi rup hainele de pe mine.
Vă spun eu de acum că vom juca pe Giuleşti cu FCSB” , a spus Marius Şumudică.
Rapid a încheiat la egalitate, duminică seara, în deplasare, pe terenul campioanei FCSB, scor 3-3, în prima etapă a play-off-ului Superligii.