Petrolul, a doua înfrângere consecutivă în Liga 2! ASU Poli Timișoara se apropie la doar un punct de liderul Craiova

Articol de Alexandru Dan - Publicat sâmbătă, 21 noiembrie 2020, ora 17:52,
petrolul 2

Continuă problemele pentru echipa ploieșteană, iar Viorel Moldovan și elevii săi nu reușesc să se apropie de primele locuri din Liga 2!

ASU Poli Timișoara s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Petrolul Ploiești, scor 1-0. Bănățenii au marcat prin fotbalistul împrumutat de la Hermannstadt Sibiu, Stjepan Plazonja, în minutul 32 al meciului cu Petrolul Ploiești.

Petrolul Ploiești este la a doua înfrângere consecutivă în Liga 2, după înfrângerea drastică din etapa trecută în fața formației Aerostar Bacău, scor 1-4. Ploieștenii nu au deocamdată parcursul pe care îl dorea întreaga suflare petrolistă, astfel că sunt în acest moment abia pe locul 10, cu 17 puncte acumulate după 12 meciuri disputate în acest an competițional. În următoarea etapă „lupii galbeni” vor primi vizita celor de la Gloria Buzău, locul 7 în acest moment în Liga 2.

De partea cealaltă, ASU Poli Timișoara venea după trei egaluri consecutive în Liga 2 și în urma rezultatului înregistrat astăzi urcă până pe locul al doilea, la un singur punct de liderul FC U Craiova 1948. Pentru timișoreni urmează deplasarea de la Bacău din etapa viitoare, acolo unde vor da piept cu Aerostar, penultima formație din campionat.

Echipele de start:

ASU Politehnica Timișoara: Hindrich – D. Radu, Scutaru, Mera, Pamfile – P. Ivanovici, Coadă, D. Codrea, Al. Munteanu – Plazonja, Mir. Axente
Antrenor: Antonio Foale (Dan Alexa este suspendat)

Petrolul Ploiești: R. Avram – Alb. Olaru, Mondragon, Manolache, Țicu – B. Vlad, Botic, Pol Roige, Vajushi – Beleck, V. Balint
Antrenor: Viorel Moldovan

Citește și Un acționar de la Rapid nu vrea să mai susţină clubul: “După șase luni nu a băgat niciun ban”

realitateapetrolulasu poliliga 2
rondon

Ce spune Edi Iordănescu despre un posibil conflict cu Rondon: ,,Nu există vedete pentru mine”

Dinamo Bucharest v IFK Kristianstad handball game, EHF European League, Bucharest, Romania – 16 Feb 2021

Ce șanse are Dinamo să primească un wildcard pentru a participa în Liga Campionilor