Petrolul nu-și mai permite pași greșiți! Costel Enache: „Victoria a devenit condiția de bază” Laude pentru Turris

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 21 iulie 2020, ora 09:12,
Petrolul
Petrolul

Turris Turnu Măgurele și Petrolul Ploiești se înfruntă în această seară, de la ora 21:00, în etapa a treia din play-off-ul Ligii a 2-a. Antrenorul ‘lupilor galbeni’, Costel Enache, a declarat că echipa lui nu-și mai permite pași greșiți în lupta pentru promovare.

Înaintea partidei la la Turnu Măgurele, Turris are un avantaj de trei puncte în clasament și vine după o victorie spectaculoasă, 4-3 în deplasare cu UTA Arad. 

Vestea bună pentru Costel Enache este că se poate baza din nou pe Hamza Younes, Ștefan Bărboianu, Alberto Olaru, Serge Yvann Ekollo și Adrian Nicolae, care au primite teste negative la coronavirus.

Duel pentru promovare ?️ Turris Turnu Măgurele ⁣⁣⁣⁣⁣⁣? 21 Iulie? 21:00⁣⁣⁣? Turnu Măgurele⁣⁣⁣⁣⁣⁣#HaiPetrolul?? #LupiiGalbeni

Publicată de FC Petrolul Ploiesti pe Duminică, 19 iulie 2020

Este un meci din care așteptăm să scoatem maximum posibil, pentru că, altfel, lucrurile ar trebui să tindă mult spre rezultate colaterale și vom fi nevoiți să așteptăm de la alții ceea ce nu am reușit să facem noi. Ne setăm pe meci și sperăm că vom obține toate cele trei puncte, aceasta este singura noastră șansă!

Sigur, nu va fi un meci ușor la Turnu Măgurele, din mai multe puncte de vedere! Cel mai important este acela al formei pe care o traversează Turris, echipă care a dat dovadă de o organizare de joc foarte bună în prima etapă, contra Argeșului, pentru ca, după aceea, să facă un meci senzațional și să arate o forță ofensivă deosebită la Arad.

„Avem nevoie de trei succese”

Cred că suntem cu toții conștienți de ceea ce avem de făcut și cât se poate de motivați în acest sens. Îi <simt> pe băieți, pentru că stăm foarte mult împreună și comunicăm mult, de la lucruri personale la ceea ce ne-a unit, practic, pe toți, Petrolul! Vorbim despre jocul nostru, despre ceea ce am putea face în aceste trei partide și, bineînțeles, despre șansa pe care o avem, aceea de a juca efectiv pentru promovare.

În momentul în care am plecat la drum, în acest play-off, ne-am setat ca obiectiv cinci victorii. Nu am reușit să câștigăm până acum, dar ne-au mai rămas trei jocuri de disputat și este clar că avem nevoie de tot atâtea succese. De la bun început, știam că trebuie să câștigăm fiecare meci, dar acum victoria chiar a devenit condiția de bază„, a spus Costel Enache.

costel enacheliga 2turrisenachepetrolulturris turnu magureleplay off