Pintilii l-a amendat, dar jucătorul a plătit mai mult decât trebuia: „El îmi dădea teancul! Nici nu știa banii!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat marți, 28 mai 2024, ora 14:21,
FCSB
FCSB

Mihai Pintilii este secundul lui Elias Charalambous la FCSB, dar este foarte implicat la echipă. Fostul mijlocaș român a povestit cum și-a amendat unul dintre elevi.

Mai exact, Pintilii l-a amendat pe Siyabonga Ngezana cu suma de 200 de euro, însă fundașul central a venit să achite o sumă mult mai mare.

„El îmi dădea teancul! Nici nu știa banii!”

„I-am dat o amendă lui Ngezana… două sute de euro. Și el a venit cu teanc de lei, echivalentul în euro. Avea acolo cinci mii de lei. I-am zis: «Băi, omule, tu trebuie să dai două sute de euro». El îmi dădea teancul! Nici nu știa banii, săracul: «Du-te, mă, de aici!». I-am dat banii…”, a dezvăluit Mihai Pintilii, conform „Un Podcast”.

mihai pintiliifcsb