Planul FRF pentru reluarea fotbalului „mic”! Mesajul lui Burleanu pentru Guvern

Articol de Razvan Panaitescu - Publicat vineri, 29 ianuarie 2021, ora 20:14,
razvan burleanu frf

FRF îşi doreşte ca fotbalul mic, competiţiile pentru copii şi juniori şi cele de amatori, să se reia în luna martie, la un an de când au fost îngheţate din cauza pandemiei de coronavirus.

Preşedintele Răzvan Burleanu a propus două scenarii pentru reluarea tuturor competiţiilor şi solicită acceptul din partea Ministerului Tineretului şi Sportului.

”Obiectivul nostru, ca federație, pe care l-am împărtășit și noului ministru de la Tineret și Sport este ca în luna martie să putem să reluăm toate competițiile fotbalistice din România la nivel de copii și juniori, și la nivel de fotbal amator. Ca să putem face acest lucru, avem nevoie de o modificare de protocol medical care presupune ca testele RT-PCR să fie înlocuite cu testele rapide antigenice. Acesta este un scenariu cu care lucrăm.

Al doilea scenariu presupune o testare RT-PCR doar înainte de începerea competiției și apoi, bineînțeles, dacă apar simptome ale acestui virus. Aceasta e soluția pe care o vedem pentru ca în luna martie să putem relua toate competițiile”, a declarat președintele FRF.

Burleanu a făcut apel la sprijinul Guvernului, reamintind dificultăţile prin care au trecut cluburile mici şi cele de copii şi juniori.

„Un alt lucru pe care trebuie să-l menționăm este că toate aceste cluburi au suferit extrem de mult în toată această perioadă de timp, nu au fost susținute absolut deloc de către stat și atunci, avem nevoie de acest sprijin din partea statului ca aceste echipe să poată să revină cât mai aproape de normalitate. Această stare de normalitate presupunem noi că o reprezintă reluarea competițiilor” – a mai spus Burleanu.

Toate competiţiile din România, cu excepţia Liga 1 şi Liga Elitelor, au rămas îngheţate de la 12 martie 2020, data când au fost întrerupte forţat din cauza pandemiei de coronavirus.

juniorifotbalamatorirazvan burleanupandemie coronavirusfrf
nastase

Novak Djokovic se apropie de Ilie Năstase într-un clasament prestigios

fcsb12

Florin Tănase, „ajutat” de un fost antrenor al lui Dinamo să plece de la FCSB: „Am fost sunat!”