Portughezul Joao Almeida, învingător în cea de-a 78-a ediție a Turului Romandiei

Ciclistul portughez Joao Almeida (UAE Team Emirates) a câștigat cea de-a 78-a ediție a Turului Romandiei, fiind urmat în clasamentul general final la 26 de secunde de francezul Lenny Martinez (Bahrain Victorious) și la 41 de secunde de americanul Jay Vine (UAE Team Emirates), informează AFP.
Duminică, în cea de-a 5-a și ultima etapă, un contratimp individual disputat în circuit la Geneva, pe distanța de 17,1 km, victoria a revenit dublului campion olimpic belgian Remco Evenepoel (Soudal-Quick Step), cronometrat cu timpul de 20 min 45 sec 07/100.
El a fost urmat la 12 sec de Joao Almeida și la 18 sec de italianul Alberto Bettiol (Astana).
Almeida, în vârstă de 26 de ani, a câștigat a treia sa cursă pe etape la nivelul World Tour, după Turul Poloniei 2021 și Turul Țării Bascilor în aprilie, urmând să concureze în Turul Elveției în iunie și apoi în Turul Franței.
La rândul său, Remco Evenepoel a participat la prima sa competiție pe etape după grava căzătură suferită în luna decembrie la un antrenament. El a ocupat locul al cincilea în clasamentul general.