Prima reacție a conducerii Rapidului, după meciul cu FCSB

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 17 martie 2025, ora 12:30,
Viorel Moldovan
Viorel Moldovan

Viorel Moldovan, președintele celor de la Rapid, a analizat prestația elevilor lui Marius Șumudică în duelul cu FCSB, de duminică seara, scor 3-3, și spune că e mulțumit.

„Un meci disuptat, cu o intensitate bună. Un derby care a avut un nivel bun, a fost spectaculos, cu goluri de ambele părți. Este un punct important cu un adversar bun luat în inferioritate numerică. Din păcate, puțin a lipsit să obținem victoria.

M-am bucurat să văd atitudinea băieților la acest derby. Acest meci a avut toate elementele unui derby: goluri, cartonașe, eliminări. Acest joc ne dă speranțe pentru restul de 9 meciuri rămase din play-off.

Dacă câștigam veneam la 4 puncte de locul 1, la 3 puncte de locul 2. Însă este important pentru noi că am făcut un joc bun aseară. Până la urmă a fost un rezultat echitabil. Urmează un nou meci dificil cu cei de la Craiova, e un handicap pentru noi că jucăm fără fani.

Am încredere în băieți și în staff că ne vom ridica la un nivel foarte bun. Nu vrem să repetăm play-off-ul precedent, vrem să facem o figură frumoasă în acest an”, a spus Viorel Moldovan, la Digi Sport.

rapidfcsbviorel moldovan