FCSB· 2 min citire

Prima reacție a lui Todoran, după umilința de la Erevan: "Nu credeam că vom intra în galeria echipelor cu rezultate rușinoase"

DINU TODORAN

DINU TODORAN

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 31 iul. 2021, 11:57

 Antrenorul echipei FCSB, Dinu Todoran, a oferit o primă reacție după eliminarea roș-albaștrilor, din Conference League.

"Suntem conștienți că a fost o seară neagră a fotbalului românesc. Nu credeam că vom intra în galeria echipelor cu rezultate rușinoase în cupele europene. Trăiesc cu speranța că a fost doar un accident, iar jucătorii vor demonstra asta. Ne pare rău pentru milioanele de suporteri pe care i-am dezamăgit, au tot dreptul să ne conteste.

Nu ne rămâne decât să dăm 100% pe viitor și să demonstrăm că a fost un accident. Am încredere foarte mare în fotbaliștii pe care îi am la echipă. Calificarea s-a pierdut la Erevan, am plecat favoriți, am câștigat cu 1-0 în tur, am jucat pe teren neutru. Nu s-a rupt nimic în meciul tur, în retur am pierdut calificarea", a declarat Dinu Todoran.

Dinu Todoran

FCSB a fost eliminată, joi, în turul doi preliminar al Conference League, de echipa din Kazahstan Șahtior Karagandî, scor 5-3 la loviturile de departajare în meciul retur disputat în Armenia, la Erevan. În tur, scorul a fost 1-0 pentru FCSB.

La loviturile de departajare, pentru FCSB au marcat Coman, Al. Crețu și Vucur. A ratat Moruțan. Pentru Șahtior Karagandî au marcat Rustemovic, Bukorac, Graf, Atanaskoski și Tattybayev.

Citește și REPROȘURI PENTRU GIGI BECALI: „ÎȚI DAI SEAMA DUPĂ TREI ANI CĂ ANDREI VLAD NU E DE FCSB? NU POATE!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News