Primele mărturii după tragedia de la bazinul Rapid: "Inițial, sportivul își revenise"

Andrei Drăghici avea 23 de ani, sursă foto: Digi Sport
Exact în ziua în care toată suflarea rapidistă sărbătorește inaugurarea noii arene din Giulești, lângă stadion, la bazinul Rapid, s-a petrecut o dramă.
Andrei Drăghici, un poloist al echipei Dinamo, a decedat în timpul unei partide pe care formația din Ștefan cel Mare o disputa împotriva alb-vișiniilor. Șefa CS Rapid, Vali Caciureac, a oferit primele detalii cu privire la evenimentul nefericit.
„În momentul în care s-a întâmplat această tragedie, pregăteam evenimentul pentru inaugurarea stadionului. Când am auzit, am fugit către bazin. Din punctul nostru de vedere, ca organizatori, vă pot spune că am fost cât se poate de în regulă. Medicii au intervenit imediat, l-au resuscitat, inițial, sportivul își revenise, am înțeles că a scuipat apă din plămâni, dar când a venit SMURD-ul, a intrat în stop cardio-respirator și s-a constatat decesul”, au fost cuvintele președintei clubului giuleștean pentru Telekom Sport.
Orădean la origine, Andrei a început poloul la vârsta de 9 ani, iar recent fusese convocat și la lotul național.
„Este o adevărată tragedie, nu știm exact ce s-a întâmplat, nu știm dacă a fost o lovitură primită în timpul meciului sau dacă i s-a făcut rău. Așteptăm rezultatul autopsiei, sportivul avea toate vizele medicale în regulă, Federația Română de Polo ne-a asigurat că, din punct de vedere procedural, toate lucrurile au decurs așa cum ar fi trebuit.

Andrei Drăghici, sursă foto: Pro Sport
CITEȘTE ȘI -->> Reghe, făcut șah-mat de Anamaria Prodan. Câștig fabulos în instanță – victorie pentru sexy impresară
Au fost verificate vizele medicale, a fost verificată prezența medicilor, înainte de startul meciului. Organizatorul partidei a fost Rapid București, meciul disputându-se în cadrul Ligii Naționale, la bazinul Rapid”, a completat omologul ei de la Dinamo, Ionuț Popa.
Momentul tragic a avut loc în timpul partidei care conta pentru etapa a 14-a a Superligii de Polo.
„Nu știu dacă e vorba de o lovitură, aștept raportul oficial din partea observatorului meciului. Acesta mi-a comunicat că, din punctul de vedere al comunicării, totul a fost în regulă. Aștept acum raportul scris”, a fost și poziția președintelui FR Polo, Alex Matei.
CITEȘTE ȘI -->> Doliu la Dinamo! Întâmplarea șocantă chiar din timpul derby-ului cu Rapid. S-a stins la doar 23 de ani
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News


























