Primul meci din 2023 pentru Ciprian Tătărușanu fără gol primit! Ce note a primit românul

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat sâmbătă, 11 februarie 2023, ora 12:30,
Ciprian Tătărușanu
Ciprian Tătărușanu

Echipa italiană AC Milan, campioana en-titre, a învins Torino cu 1-0 în primul meci al Etapei a 22-a din Serie A.

Ciprian Tătărușanu a ținut AC Milan pe linia de plutire

Golul a fost marcat de atacantul francez Olivier Giroud, în minutul 62, iar în urma acestui rezultat AC Milan a urcat pe locul 3. Situația este provizorie, deoarece campioana poate fi depășită de AS Roma, Lazio sau Atalanta, ultimele două fiind adversare azi, de la ora 21:45.

A fost primul meci al lui AC Milan din acest an fără gol primit, iar portarul român Ciprian Tătărușanu, care joi a împlinit 37 de ani, a primti aprecieri în presa italiană.

Toți ochii sunt asupra lui de fiecare dată când mingea gravitează în careu. În prima repriză nu are de făcut intervenții, în afară de o ieșire în fața lui Sanabria, unde se sincronizează bine. În repriza a doua, este nesigur la un șut al lui Singo”, a scris TuttoMercatoWeb, care l-a notat cu 6.

L-a ‘dezamorsat’ de trei ori pe Sanabria, ieșind bine în fața paraguayanului după o greșeală gravă a lui Kjaer. El a respins și șutul lui Singo cu stângul. A ținut efectiv Milanul pe linia de plutire înainte de reușita lui Giroud”, a scris Corriere della Sera, care i-a dat 6,5.

Ciprian Tătărușanu a primit aceeași notă și din partea portalului SempreMilan: „A fost un meci bun al românului, care a împiedicat-o pe Torino să înscrie. De asemenea, a fost decent în aer și nu a comis greșeli”.

ac milanciprian tătărușanuserie a