Principala grijă a lui Iordănescu jr înaintea meciului de mâine: „Sper să putem avea un 11 competitiv”

Selecționerul a vorbit la conferința de presă de dinaintea jocului împotriva Israelului despre problemele medicale cu care se confruntă lotul tricolorilor în aceste zile.
Din cauza unor absențe apărute în urma testărilor pozitive la COVID-19, Edi Iordănescu a fost nevoit să apeleze la jucători care nu se regăseau pe lista inițială a convocaților. Răzvan Marin, Alexandru Mitriță, Deian Sorescu și Florin Tănase, Mario Camora și Alexandru Maxim au fost ultimii care au trebuit să spună pas deplasării în Israel.
„Am venit cu un lot un pic modificat, în sensul în care de la jocul cu Grecia ați văzut că am mai pierdut încă șase jucători, patru cu COVID, unul cu viroză severă și încă un jucător cu probleme musculare și atunci am apelat la doi jucători foarte tineri, la Petrila și la Olaru, în momentul de față având o medie de vârstă puțin peste 25 de ani. Am venit cu emoție, pentru că sigur a fost acea testare înaintea jocului cu Grecia nu era obligatorie.
Dar având problemele foarte grave din cadrul lotului am preferat să punem pe primul loc sănătatea jucătorilor și atunci am făcut-o. Din păcate, veștile au fost foarte proaste. Ne-am bucurat că astăzi am primit vești bune. Am reușit să recuperăm doi jucători, să vedem cu ceilalți doi care va fi situația și încercăm ca la ora jocului să avem 23 de jucători ca să putem să îi punem pe foaie și în același timp să încercăm să construim un prim 11 cât de competitiv se poate”, a declarat Iordănescu Jr în preziua celui de-al doilea amical al naționalei din acest an.
CITEȘTE ȘI –>> Foto | Tricolorii și-au ales numerele pentru amicalul cu Israel. România are un nou număr 10

Chiar și în aceste condiții, selecționerul speră ca naționala să poată să șteargă impresia lăsată vineri seară pe Ghencea, în fața Greciei, atunci când reprezentativa noastră a pierdut cu 1-0.
„Suntem în fața unui nou test. Personal așteptam foarte mult această acțiune pentru că chiar dacă aceste două jocuri amicale fuseseră stabilite înainte ca eu să fiu noul antrenor al echipei naționale am primit cu bucurie aceste decizii în a avea adversari competitivi. Din punctul meu de vedere, ambele echipe sunt extrem de competitive. Grecia a demonstrat și sunt sigur că la fel va face și Israel.
Am venit cu entuziasm totuși, pentru că sunt momente pe care trebuie să le valorificăm, trebuie să ne testăm, sunt momente în care trebuie să vedem unde suferim și să ne analizăm, să ne îmbunătățim. Din păcate, factorii externi ne-au influențat foarte mult atât starea de spirit, cât și acțiunea propriu-zisă și automat și deciziile pe care le-am luat”, a mai comentat selecționerul care are ca obiectiv calificarea la Euro 2024.