Probleme pentru rapidiști înaintea meciului cu “U” Cluj-Napoca: „Am căzut fizic, dar este normal”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 21 iulie 2023, ora 17:44,
Cristiano Bergodi
Cristiano Bergodi

Echipa Rapid joacă duminică, în deplasare, de la ora 21:30, cu “U” Cluj-Napoca, în etapa a 2-a a Superligii.

„Am căzut un pic fizic, dar este normal în această perioadă a anului”, spune Cristiano Bergodi

Partida are loc pe Stadionul „Gaz Metan” din Mediaş, deoarece Cluj Arena este în pregătiri pentru a găzdui festivalul de muzică Untold.

Antrenorul echipei alb-vișinii, italianul Cristiano Bergodi, a recunoscut că formaţia sa nu a atins potenţialul maxim, dar nu este îngrijorat din acest motiv.

În a doua repriză a meciului cu Sepsi noi am căzut un pic fizic, dar este normal în această perioadă a anului, nu poţi să fii în primul meci 100%. În aceste zile 10 zile de când sunt aici am lucrat puţin, pentru că nu se poate face o pregătire completă într-un timp aşa scurt.

Îîmi place să pregătesc bine echipa din punct de vedere tactic, mai ales că am schimbat sistemul de joc. Încet-încet ne vom îmbunătăţi randamentul ca şi celelalte echipe de altfel. În acest moment nu suntem 100%, dar este ceva normal.

Încercăm să lucrăm cât mai bine tactic, pentru a pune echipa la punct. Cred că în patru-cinci săptămâni un antrenor reuşeşte să implementeze ideile lui, dar sunt încrezător, pentru că am văzut jucători receptivi. Mă bucur că există calitate pentru a juca bine, cred că putem ajunge departe”, a declarat Bergodi.

„Cu acest lot ne putem atinge obiectivele propuse de conducători”, este convins Cristiano Bergodi

Tehnicianul s-a arătat încrezător că poate îndeplini obiectivele pe care le are stabilite de conducere şi a avut cuvinte de laudă la adresa tânărului jucător Cătălin Cîrjan.

Cîrjan este un jucător tânăr, de perspectivă, dar i-am spus că trebuie să stea cu picioarele pe pământ. A făcut diferenţa în prima repriză, dar în a doua a căzut şi el ca şi ceilalţi. S-a văzut că este un jucător de care avem nevoie.

Nu mi-e teamă că aş putea pierde jucători, eu antrenez jucătorii care mi se pun la dispoziţie. Eu cred că cu acest lot ne putem atinge obiectivele propuse de conducători, pentru că am venit aici pentru a face performanţă”, a afiramt Bergodi.

Referitor la partida cu “U” Cluj-Napoca, Bergodi a spus că Rapid trebuie să aibă aceeaşi mentalitate de învingător indiferent dacă joacă acasă sau în deplasare.

Un meci dificil, împotriva unei echipe care are jucători de mare experienţă, pe unii i-am antrenat şi îi cunosc foarte bine. E un meci important pentru noi, sper să avem ambiţia să luăm cele trei puncte.

Pentru că Rapid trebuie să aibă o mentalitate pozitivă, de a câştiga fiecare meci, indiferent că jucăm în deplasare sau acasă. Poate fi şi un avantaj faptul că meciul nu se joacă acasă la ei, pentru noi este mai bine că jucăm pe un teren neutru, şi nu acasă la ei”, a încheiat el.

cristiano bergodi