PSG a mai transferat un jucător de top. Vine de la Barcelona și va juca din sezonul viitor alături de Messi și Neymar

Articol de Mihai Dragomir - Publicat duminică, 27 martie 2022, ora 09:22,
Dembele Barcelona
Dembele Barcelona

Ousmane Dembele, jucătorul care a creat o adevărată poveste de teatru la Barcelona, ar fi semnat deja cu francezii de la PSG. Jucătorul vine după o perioadă în care fie clubul catalan nu l-a mai vrut, fie a vrut să rămână, fie a impresionat sub comanda lui Xavi.

Se pare că acum, Dembele a decis viitorul carierei sale.  Conform AS.com, Dembele este foarte aproape de PSG. Aceștia garantează că extrema dreaptă a Barclonei a semnat deja un contract cu clubul din capitala Franței.

Ousmane Dembele, out de la Barcelona

Sub comanda lui Xavi, fotbalistul a cunoscut o revenire de formă. În acest sezon de La Liga, Dembele a marcat un gol și a oferit 9 pase decisive. Jocul său s-a îmbunătățit vizibil, iar calitatea paselor a crescut de asemenea și ea.

Cu toate acestea, Ousmane Dembele se află în ultimele luni de contract cu Barcelona. Între cele două părți nu s-a ajuns la o înțelegere pentru o posibilă prelungire de contract.

Potrivit presei spaniole, Ousmane Dembele a cerut un salariu de 30 de milioane de euro pe an și o primă în valoare de 20 de milioane de euro. Pentru a mai rămâne totuși la Barcelona, jucătorul ar trebui să își reducă semnificativ din pretențiile salariale.

A ajuns pe Camp Nou în august 2017. Barcelona plătea atunci 140 de milioane de euro către Borussia Dortmund, clubul unde a atras atenția echipelor mari după doar un sezon.

PSGbarcelonadembele