Patronul giuleștenilor a oferit ultimele detalii despre posibilitatea ca duelul cu oltenii, programat sâmbăta viitoare, să fie amânat din cauza focarului de COVID-19 din rândul elevilor lui Reghecampf!
Victor Angelescu a reacționat după ce omologul său, Mihai Rotaru, a declarat că ia în calcul tot mai mult reprogramarea partidei cu Rapid. Finanțatorul alb-vișiniilor a mărturisit că nu s-a luat încă o decizie oficială în acest sens, însă clubul său este dispus să accepte amânarea și nu ar dori să profite de situația precară din lotul adversarilor.
''Oficial nu sțiu să vă spun dar am discutat cu cei de la Craiova care vor să amâne meciul și noi am fost de acord. Pentru că așa ni se pare normal, trecem printr-o perioadă foarte grea. Noi nu vrem să beneficiem de o problemă a lor, noi vrem să jucăm cu Universitatea Craiova.
Vrem să amânăm meciul cu două zile, mi se pare ceva normal. Eu cred ca și suporterii vor aprecia. Pentru că e un derby adevărat. Trecem prin pandemia asta și așa este normal. Dar acum nu ține doar de noi.
Noi nu avem cazuri de COVID, la noi toți jucătorii sunt vaccinați. Vom vedea ce se va întâmplă! Noi ne-am testat și la întoarcere cu PCR și suntem toți negativi. A fost zbor direct și asta ne interesa mai mult decât altceva. De asta am plecat toate echipele cu charter'', a declarat Victor Angelescu, pentru telekomsport.ro.