Fotbal Intern· 3 min citire

Rapid s-a calificat în play-off, dar acuză arbitrajele potrivnice: „Dublă măsură în aplicarea regulamentului”

Rapid s-a calificat în play-off, dar acuză arbitrajele potrivnice: „Dublă măsură în aplicarea regulamentului”

Rapid s-a calificat în play-off, dar acuză arbitrajele potrivnice: „Dublă măsură în aplicarea regulamentului”

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 19 feb. 2023, 09:07

Oficialii Rapidului continuă să-și manifeste nemulțumirea din cauza manierei de arbitraj de la meciul din deplasare cu CS Mioveni, 0-0.

Rapid cere „un echilibru și o echidistanță în ceea ce privește judecățile legate de meciuri, arbitraje și adversari”

Victoria Farului cu Petrolul a mai calificat, matematic, două echipe în play-off. FCSB are 47p, iar Rapid a adunat 46p și nu mai pot fi ajunse de gruparea din Ploiești, în condițiile în care toate trei mai au de jucat 4 meciuri.

Rapid putea avea mai multe puncte, spun oficiali clubului, dacă arbitrul Horațiu Feșnic ar fi acordat alte două lovituri de la 11 m echipei antrenată de Adrian Mutu. Sau dacă nu ar fi decis repetarea loviturii transformată de Marko Dugandzic, care inițial a transformat, dar „la reluare” a ratat.

„FC Rapid a ținut și ține, din punct de vedere al politicii clubului, să mențină un echilibru și o echidistanță în ceea ce privește judecățile legate de meciuri, arbitraje și adversari. De la revenirea în Liga I am considerat că drumul nostru trebuie să fie unul drept, constant și insensibil la piedicile care apar dintr-o parte sau alta.

Există însă și un capăt al drumului drept care duce către o prăpastie. Ultimul exemplu este meciul disputat de Rapid la Mioveni, în fața unui adversar care și-a apărat fair-play șansele, dar al cărui rezultat final a fost influențat radical de maniera de arbitraj”, se menționează pe pagina de facebook a FC Rapid.

Oficialii Rapidului se referă la „două penaltyuri neacordate echipei noastre”

Cei de la Rapid observă din ce în ce mai des o dublă măsură în aplicarea regulamentului și în judecarea fazelor de către arbitri.

„Într-o partidă dominată total de către Rapid din toate punctele de vedere, cifric, statistic, scorul final reprezintă în fapt o viciere de rezultat. Imaginile video demonstrează clar erorile de arbitraj cu două penaltyuri neacordate echipei noastre și cu repetarea unei lovituri de pedeapsă judecată cel puțin bizar, cu toate că în teorie este acoperită de regulament.

Importante rămân însă cele două penalty-uri neacordate, în contextul în care acordarea măcar a unuia dintre ele ar fi schimbat definitiv soarta partidei și implicit rezultatul final.

Altfel, observăm din ce în ce mai des o dublă măsură în aplicarea regulamentului și în judecarea fazelor de către arbitri. Dar nu ne dăm seama dacă această dublă masură are legatură cu arbitrul sau cu adversarul”, se mai scrie în comunicat.

Este interesant că oficialii Rapidului nu au făcut același demers după meciul din Etapa a 16-a de pe teren propriu cu CFR Cluj, când echipa alb-vișinia a primit, gratuit, o lovitură de la 11 m, din care Dugandzic a marcat golul victoriei.

La fel, supărarea legată de „dublă măsură în aplicarea regulamentului și în judecarea fazelor de către arbitri” nu a existat nici după meciul din deplasare cu “U” Cluj-Napoca. Atunci, echipa gazdă a fost privată de un penalty, când Onea l-a cosit în careu pe Oancea, dar arbitrul a lăsat faza să continue.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News