Rapidiștii au vizitat Gara de Nord, în ziua în care clubul a împlinit 98 de ani de existență

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat vineri, 25 iunie 2021, ora 22:00,
RAPIDIȘTII ÎN GARĂ
RAPIDIȘTII ÎN GARĂ

Jucătorii de la Rapid, împreună cu staff-ul tehnic, s-au deplasat la Gara de Nord în noul autocar ultramodern al clubului de fotbal ce a împlinit 98 de ani de existență.

Alb-vișiniii au făcut un tur al gării și o vizită la Salonul Regal. Apoi, rapidiștii au traversat Podul Grant și au admirat noul stadion din Giulești, potrivit ProSport.

RAPIDIȘTII ÎN SALONUL REGAL. FOTO: PROSPORT

Rapid va evolua în Liga I după o absență de șase ani, iar obiectivul va fi evitarea retrogradării, a declarat Alexandru Dandea.

În ultimii zece ani, eu nu cunosc nicio echipă care să fi promovat și să fi defilat în campionatul românesc. Trebuie să fim modești, conștienți, sinceri. Eu cred că pentru primul an, obiectivul trebuie să fie acela de a ne salva de la retrogradare. Dacă intrăm în play-off, este un bonus, este foarte bine. Degeaba declarăm că ne batem la campionat și suntem în subsolul clasamentului”, a spus Alexandru Dandea, potrivit sursei citate.

Rapid are în palmares 3 titluri de campioană, 13 Cupe ale României și 4 Supercupe.

Citește și RĂZVAN LUCESCU, MESAJ PENTRU SUPORTERII RAPIDULUI: „OBIECTIVUL ESTE EVITAREA RETROGRADĂRII”

 

gara de nordliga 198 de anisarbatoarefotbalrealitatearapid