Fotbal Intern· 2 min citire

"Război" în familia Rapidului! Răspunsul lui Daniel Niculae pentru Gigi Corsicanu

Daniel Niculae

Daniel Niculae

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 25 feb. 2022, 08:49

Celebrul șef din trecut al galeriei din Grant a luat poziție, criticându-l pe Daniel Niculae pentru faptul că fostele glorii ale clubului au fost ținute departe de banca tehnică a alb-vișiniilor. 

Și s-a referit în special la Daniel Pancu și Marius Șumudică. Primul a intrat într-un conflict chiar cu actualul șef din Giulești.

"Lui Șumudică i s-au făcut manevre, l-au dat afară. Lui Pancu i-au facut manevre. Cu Pancu juca echipa ceas, aveam 100 de ocazii pe meci. Rapidiștii au de suferit. Niculae a ajuns presedinte la Rapid, i-am dat 200 de telefoane, impacă-te cu Pancu. Eu de atunci nu mai vorbesc cu Niculae", declarase Gigi Corsicanu miercuri seară pentru Digi Sport. 

CITEȘTE ȘI -->> Răspunsul dat de Adi Mutu după ce s-a zvonit că va prelua Rapidul: „Nu neg că am avut discuții cu câteva echipe”

Gigi "Corsicanu`", în mijlocul suporterilor rapidiști

Iar fostul golgheter al Rapidului a reacționat și a transmis un mesaj întregii suflări vișinii.

"Am văzut ce a zis Gigi, este o prostie mare. Un președinte al Rapidului, nu contează cine este, va avea mereu ușa deschisă pentru glorii ca Daniel Pancu ori Marius Șumudică, Adrian Iencsi și nu numai. Eu așa gândesc, iar relația mea personală cu Daniel Pancu chiar nu contează.

Gigi poate să îi dezbine el pe suporteri, chiar prin comentariile sale. Deși eu sunt convins că fanii echipei noastre sunt prea inteligenți să cadă într-o astfel de capcană. Pentru ei, interesul Rapidului este cel mai important, mult mai important decât disputele dintre unul și altul", a declarat șeful giuleștenilor pentru DigiSport. 

Ieșirea lui Gigi Corsicanu coincide cu momentul aprariției zvonurilor conform cărora Adrian Mutu ar fi favorit să îl înlocuiască pe Mihai Iosif în cazul în care acesta din urmă ar fi demis. De asemenea, Marius Șumudică a fost cel care a aprins spiritele declarând că a fost deranjat că nimeni din conducerea Rapidului nu l-a căutat în această perioadă.

CITEȘTE ȘI -->> Ministerul Sportului cere federațiilor să nu deplaseze sportivi în Ucraina

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News