FCSB l-a achiziționat pe Olimpiu Moruțan de la Botoșani, în vara anului 2018. Mijlocașul a petrecut 3 ani la gruparea bucureșteană, după care a plecat vara trecută la Galatasaray. Se pare că Gigi Becali și Valeriu Iftime încă au probleme legate de transferul jucătorului român.
Mai exact, cei doi patroni nu reușesc sub niciun fel să ajungă la un numitor comun. Scandalul are la bază cele 9 procente pe care moldovenii le mai dețin în urma unui ulterior transfer al lui Olimpiu Moruțan de la FCSB la o altă echipă.
Transferul lui Moruțan, un adevărat scandal
FCSB a obținut vara trecută de la Galatasaray suma de 3,5 milioane de euro pentru tânărul mijlocaș. Moldovenii nu au uitat de procentele care li se cuvin în urma plecării lui Moruțan de la FCSB la o altă echipă. Oficialii celor de la Botoșani i-ar fi cerut lui Gigi Becali banii pentru respectivele procente, dar acesta din urmă a refuzat.
Iftime și apropiații săi au cerut ulterior Comisiilor și procente din bonusurile pe care FCSB la primește în urma unor clauze din contract.
FC Botoșani a dat FCSB în judecată, iar moldovenii au avut câștig de cauză în primă instanță. Gigi Becali nu a fost de acord cu achitarea sumei de 279 de mii de euro plus TVA, respectiv 41 de mii de euro, dar fără TVA.
Potrivit ProSport, Valeriu Argăseală, prin intermediul avocatului, a depus joi la Comisie două tabele cu recalculări, sume pe care Gigi Becali este de acord să le achite moldovenilor. FC Botoșani trebuie acum să studieze atent cele două tabele și să ofere un răspuns.
În cazul unui refuz, Comisia de Apel va lua act de acest lucru și va lua ulterior o decizie finală și asupra Apelului făcut de oamenii lui Gigi Becali.