Răzvan Burleanu, lecție de umor pentru Gigi Becali: „V-a plăcut?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 01 octombrie 2021, ora 18:41,
Răzvan Burleanu, sursa foto: Youtube/FRF
Răzvan Burleanu, sursa foto: Youtube/FRF

Răzvan Burleanu nu este pe placul multor oameni din fotbalul românesc, iar unul dintre cei mai mari contestatari ai săi este Gigi Becali.

În ultima perioadă, cei doi și-au adresat câteva acuzații grave, care nu fac cinste sportului rege autohton. În luna iulie, președintele FRF a declarat despre Gigi Becali faptul că „n-a reușit să ne cumpere, așa cum a făcut-o cu alții”, în momentul în care patronul FCSB a fost amendat cu 30.000 de lei pentru jigniri la adresa arbitrilor în două dosare deschise de CCA și a spus despre Burleanu că „se crede stăpân”.

În monentul în care a fost întrebat despre o nouă vizită la Comisia de Disciplină a FRF pentru speța respectivă, Răzvan Burleanu a început să râdă, fiind amuzat de ce a putut să declare atunci.

„V-a plăcut? Niciuna dintre Comisiile noastre de Disciplină nu s-a autosesizat pe acest subiect. În schimb, dacă domnul Becali consideră că trebuie să facă subiectul, poate fi chiar el persoana care să inițieze un asemenea caz și voi merge în fața Comisiei, ca orice persoană din fotbal”, a declarat Burleanu, după ședința Comitetului Executiv de astăzi.

Ce spunea Răzvan Burleanu despre Gigi Becali, în luna iulie:

„Comisiile sunt independente, iar acest lucru cred că l-ați văzut încă din 2014. De aceeași autonomie se bucură tot arbitrajul. Au fost două elemente extrem de importante pentru a întări această fundație de integritate. În ceea ce-l privește pe domnul Becali, cred că e supărarea unui om care n-a reușit să ne cumpere, așa cum a făcut-o cu alții.

Pe de altă parte, ar trebui să înțelegem că orice sistem presupune norme și reguli care trebuie respectate de toți participanții. Altfel, ar fi haos. Consider că e rolul oricărei federații să facă tot ceea ce poate pentru dezvoltarea regulamentelor cu impact la nivelul întregului ecosistem pe termen lung”, spunea Burleanu, la momentul respectiv.

CITEȘTE ȘI –>> GIGI BECALI, REPLICĂ ACIDĂ CĂTRE RĂZVAN BURLEANU: „TREBUIA SĂ ZICĂ ȘI EL CEVA”

declaratiirazvan burleanugigi becalifrfrealitatea