Răzvan Burleanu, pus la zid de un fost component al Generației de Aur: „Minte cum respiră, nu îl interesează naționala”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 09 iunie 2022, ora 13:33,
Gino Iorgulescu și Răzvan Burleanu
Gino Iorgulescu și Răzvan Burleanu

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a avut un discurs neașteptat în contextul în care s-au sărbătorit 100 de ani de la primul meci al naționalei. El s-a referit la schimbarea de mentalitate pe care a produs-o, motiv pentru care a fost taxat de Florin Prunea.

Minte cum respiră, nu îl interesează naționala”, a spus Florin Prunea despre Răzvan Burleanu

Într-o intervenție telefonică la emisiunea „Ora Exactă în Sport”, fostul portar al naționalei României, Florin Prunea, a criticat în termeni duri discursul lui Răzvan Burleanu.

Este o manevră securisto-comunistă. Va rămâne în istorie ca cel mai slab președinte din istoria fotbalului românesc.

Este bolnav pentru imaginea personală, nu își dorește decât să ajungă în structurile UEFA, minte cum respiră, nu îl interesează de echipa națională, nu îl interesează de suporteri. Îl interesează doar propria persoană”, a declarat Florin Prunea la PRO Arena.

Care este mesajul transmis de Răzvan Burleanu

FRF a organizat la Casa Fotbalului, la exact 100 de ani de la primul meci jucat de echipa națională a României, un eveniment la care au participat, printre alții, președintele Ligii Profesioniste de fotbal, Gino Iorgulescu, și ministrul Sportului, Eduard Novak.

Participanții au urmărit mesajele transmise de președintele FIFA, Gianni Infantino, cel al UEFA, Aleksander Ceferin, dar șio de către Mihai Covaliu, președintele COSR.

Suntem astăzi la 100 de ani și aproximativ 700 de meciuri ale naționalei de seniori de la momentul Belgrad. Privim cu dragoste și respect ceea ce a însemnat fotbalul românesc, dar ne asumăm și responsabilitatea viitorului.

Ce va fi peste 100 de ani, cum pregătim dezvoltarea fotbalului?

Cum construim emoția și satisfacția în jurul unui joc ce nu mai seamănă mai deloc cu ce au inaugurat Regele Ferdinand și Regina Maria? Cum asigurăm finanțarea fotbalului pentru viitor? Acestea sunt întrebările pentru care Federația Română de Fotbal lucrează în zilele de azi.

Sunt convins că peste o sută de ani, se va putea vorbi despre momentul schimbării de mentalitate în fotbal și despre viziunea la care s-a lucrat cândva, în anii 2020.

Le urăm urmașilor noștri să aibă grijă de cele 19 echipe naționale, sau și mai multe, pentru bucuria și mândria tuturor românilor!”, a spus Burleanu, conform site-ului FRF.

gino iorgulescuministerul sportuluififaaleksander ceferinEduard Novakuefacomitetul olimpic si sportiv romanfederatia romana de fotbalGianni Infantinorazvan burleanu