Răzvan Lucescu a intrat într-un top select după ultimul trofeu cu Al Hilal! Doar opt antrenori au mai reuşit asta în lume

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 30 noiembrie 2020, ora 09:30,
Razvan Lucescu
Razvan Lucescu

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Al Hilal, a cucerit Cupa Arabiei Saudite, după ce a învins-o în ultimul act al competiţiei pe Al Nasr, scor 2-1. 

După acest nou trofeu obţinut, Lucescu jr. a reuşit o perfomanţă incredibilă, care i-ar face invidioşii pe marii antrenori ai Europei. Nu sunt mulţi cei care au reuşit să câştige trei trofee într-un an de asemenea calibru.

În urma câştigării campionatului cu Al Hilal, a Champions League Asia şi a Cupei Arabiei Saudite, Răzvan Lucescu este al 9-lea antrenor din istorie care reuşeşte performanţa de a câştiga trei trofee majore într-un an.

Câştigarea ultimului trofeu îl duce pe Lucescu lângă nume precum Jose Mourinho sau Pep Guardiola.

Sunt extrem de mândru! Am făcut istorie! Nimeni în Arabia Saudită n-a făcut așa ceva. Chiar în lume, puțini au câștigat trei trofee precum cele obținute de noi. Titlu, Champions și Cupa.

Mourinho cu Inter, Guardiola cu Barcelona, Bayern si cred că Guangzhou Evergrande, dar când era Lippi. Unii doar visează la asta atunci când se apucă de această meserie”, a spus şi Răzvan Lucescu după ultimul trofeu câştigat.

Antrenorii care au mai reuşit performanţa de a câştiga titlul, Champions League şi Cupa:

  1. Jock Stein cu Celtic în 1967;
  2. Stefan Kovacs cu Ajax în 1972;
  3. Gus Hiddink cu Eindhoven în 1988;
  4. Sir Alex Ferguson cu Manchester United în 1999;
  5. Pep Guardiola cu Barcelona în 2009;
  6. Jose Mourinho cu Inter în 2010;
  7. Jupp Heinkes cu Bayern în 2013;
  8. Hansi Flick cu Bayern în 2020;
  9. Răzvan Lucescu cu Al Hilal în 2020

Citeşte şi Prima reacție a lui Răzvan Lucescu după încă un succes în Arabia Saudită: “Nimeni n-a făcut așa ceva”

mourinhoarabia sauditaal-hilalrăzvan lucescuperformantaGuardiolacupa arabiei saudite