Răzvan Marin, înfrângere suferită de echipa antrenată de Jose Mourinho

Echipa Cagliari, la care joacă Răzvan Marin, a fost învinsă, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de AS Roma, într-un meci din etapa a 22-a a campionatului Italiei.
Internaționalul român a fost integralist la Cagliari. Echipa antrenată de Jose Mourinho s-a impus grație golului marcat de Sergio Oliveira, în minutul 33, dintr-o lovitură de la 11 metri. În runda următoare, AS Roma va juca pe terenul lui Empoli, iar Cagliari va primi replica celor de la Fiorentina.
Tot în Serie A, Venezia a remizat cu Empoli, scor 1-1. Meciul Atalanta – Inter Milano are loc tot duminică, iar confruntările Bologna – Napoli, AC Milan – Spezia şi Fiorentina – Genoa se vor disputa luni.
Lider în clasament este Inter Milano, cu 49 de puncte, urmată de AC Milan, cu un punct mai puțin. AS Roma este pe 6, cu 35 de puncte, iar Cagliari este pe 18, cu 16 puncte.
⏹ | FINALE
Una traversa e tanta lotta.
Peccato, usciamo battuti.#RomaCagliari 1-0 pic.twitter.com/huscC98VA6— Cagliari Calcio (@CagliariCalcio) January 16, 2022