Răzvan Patriche, nemulţumit după rezultatul cu FC Argeş: ,,Nişte plângăcioşi, ce să mai zic?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 21 ianuarie 2022, ora 22:14,
Răzvan Patriche
Răzvan Patriche

Razvan Patriche, fundaşul central venit la Dinamo în această iarnă, s-a declarat nemulţumit la finalul jocului cu FC Argeş, din Trivale.

Acesta susţine că rezultatul este unul nemeritat şi acuză adversarii că au stat mai mult pe jos decât să joace. Fundaşul susţine că Dinamo a fost privată şi de un gol valabil.

,,N-a fost un debut fericit. A fost un rezultat nemeritat. Au stat pe jos, niste plângăcioşi, ce să mai zic. N-a fost niciun duel.

A zis că are dreptate. Nu am avut intenţia să lovesc. Am înţeles că şi noi am avut gol valabil la Matei.E frustrant când se întâmplă împotriva ta. Colegi noi, care m-au primit foarte bine. Din păcate, am luat două goluri din faze fixe.

Este aceeaşi situaţie ca până acum, sunt puncte în joc, muncim să aducem puncte. Nu avem ce să facem, să muncim şi să aducem puncte. Timpul este foarte scurt, dar sperăm să ne omogenizăm cât mai repede.”, a declarat Răzvan Patriche, la finalul jocului cu FC Argeş.

Dinamo, învinsă de FC Argeș. Arbitrul le-a anulat alb-roșilor un gol pentru un presupus fault

FC Argeș a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, în prologul etapei a 22-a a Ligii 1, prima de la reluarea campionatului.

Oaspeții au început tare meciul disputat vineri seară, iar în minutul 25 Patriche a înscris cu un lob peste Greab, dar golul a fost anulat pe motiv de offside. Piteștenii au replicat cu două minute înainte de pauză. După o centrare din corner, mingea e a fost respinsă până la Palic, iar acesta a șutat din afara careului, mingea s-a dus chiar în brațele portarului.

FC Argeș a început repriza secundă, în atac, iar la cinci minute de la reluare Arias a deviat pentru Ișfan, acesta a centrat în fața porții, dar Ehmann a fost aproape de autogol, mingea ducându-se în corner.

La faza următoare, Turda a întors pentru Ișfan, iar acesta a deschis scorul cu un șut din întoarcere. Dinamo a replicat în minutul 58. Gabi Matei a preluat de lângă Joao Miguel și a înscris, dar arbitrul a anulat golul, pentru un presupus fault în atac.

În minutul 67, gazdele au primit penalty în urma unui duel dintre Dumitru și Patriche. Șerban a transformat de la „punctul cu var”, ducând scorul la 2-0.

Dinamo a redus din diferență cu trei minute înainte de final. Ivanovski a fructificat o pasă a lui Bordușanu. FC Argeș ocupă locul 8, cu 31 de puncte, în timp ce Dinamo e penultima în clasament, cu 12 puncte.

Citeşte şi Steliano Filip a lămurit situaţia cu Mircea Rednic: ,,Părea că e în regulă, dar după 2 zile am fost exclus din lot”

dinamoreactiiliga 1fc argeșpatriche