Reacția lui Constantin Zotta după eșecul lui Rapid cu Sepsi OSK: ”Nu au avut atitudine. Nu au fost acolo”

Articol de Mihai Popescu - Publicat luni, 15 aprilie 2024, ora 22:28,
564443-464040-constantin-zotta
564443-464040-constantin-zotta

Rapid a pierdut meciul contra Sepsi OSK, pe teren propriu, scor 0-1, în minutele de prelungire.

Constantin Zotta, fost director sportiv la Rapid București, a declarat că Rapid ar trebui să facă o schimbare pe banca tehnică, din cauza rezultatelor slabe ale echipei.

”Orice ar fi, cei care sunt implicați acolo trebuie să găsească soluțiile astfel încât Rapidul să joace în cupele europene. După cum am văzut jucătorii Rapidului în seara asta, poți să tragi concluzia că au jucat fără antrenor. Nu au avut atitudine. Nu au fost acolo. Nu sunt în interior, nu pot să spun care ar fi cea mai bună soluție, dar mă face să cred că ar fi mai bine să aducă un alt antrenor, văzând atitudinea din seara asta”, a spus Zotta la televiziunea OrangeSport.

Fostul internațional român Basarab Panduru îi împărtășește opinia lui Zotta.

”E bine să aducă pe cineva ca să mai ai timp să îl demiți până când începe următorul sezon”.

”Bergodi când echipa câștigă nu face nicio schimbare, iar când echipa are o perioadă mai proastă face schimbări. Ăsta e stilul lui. El asta face. Că e bine, că nu e bine… E normal că e de discutat. Meciul cu FCSB câștigat, patru înfrângeri. Nu contează că vin patru înfrângeri, ci să câștige cu FCSB?”, a declarat Basarab Panduru.

rapidconstantin zottasepsi oskbasarab panduru