Reacția lui Luis Phelipe, după ce Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB

Articol de Gabriel Ion - Publicat marți, 21 ianuarie 2025, ora 23:15,
Luis Phelipe
Luis Phelipe

Luis Phelipe (23 de ani) s-a despărțit de FCSB și va semna în viitorul foarte apropiat cu Sheriff Tiraspol, din Republica Moldova.

Brazilianul nu a ajuns la reunirea lotului FCSB, deoarece i s-a îmbolnăvit copilul

Gigi Becali a reziliat contractul brazilianului, după ce acesta nu s-a prezentat la reunirea echipei. Pe cale de consceință, a ratat cantonamentul din Antalya.

„L-am întâlnit o dată sau de două ori (n.r. pe Gigi Becali). L-am sunat şi mi-am cerut scuze că n-am ajuns la timp, i-am explicat faptul că a fost foarte bolnav copilul. Cred că am avut o relaţie bună, n-am nimic împotriva lui.

Şi nu cred nici că el are ceva împotriva mea. Nu cred că e o persoană rea. Ok, are momentele lui rele când vorbeşte, spune numai ce vrea el. Pentru mine a fost greu pentru că am jucat cu UTA şi am jucat pe un alt post, ca număr 9, am pierdut nişte mingi, mi-am pierdut încrederea.

Când am câştigat titlul a fost cel mai bun moment. Clubul ăsta mi-a deschis uşile, am jucat în Europa League pentru prima oară în viaţa mea şi sunt recunoscător pentru tot ce au făcut pentru mine.

Pe 3 ianuarie, băieţelul meu s-a îmbolnăvit. La mine în Brazilia, de sărbători toată lumea merge în Santos, acolo este plaja. Şi a fost un val de viroză, toată lumea a luat-o, mama, toţi.

Iar copilul meu, care are 2 ani şi jumătate, sigur că nu are sistemul imunitar bun, şi s-a îmbolnăvit. Iar pe 3 ianuarie am început să mergem la spital. În fiecare zi, în fiecare zi. Iar el pierdea kilograme, vomita, soţia mea a stat internată cu el în spital. Iar eu am stat cu ei, sunt tată, am sentimente, îmi pasă de copilul meu.

Trebuia să mp întorc în România pe 4 ianuarie. Atunci aveam avionul. Iar pe 3 s-a îmbolnăvit copilul. Atunci am trimis mesaje către trei oameni din club, dar n-am primit niciun răspuns.

Am trimis mesaje, le-am scris. Iar apoi, când m-am trezit a doua zi lângă copilul meu, am aflat că numele meu apare pe lista celor excluşi din cantonament. Atunci am zis ‘Ok, asta e, rămân lângă copilul meu şi mă întorc apoi’.

Asta a fost. Am decis să rămân cu el, să nu îl las aşa şi să nu merg în cantonament cu echipa. Da, (n.r. – Mihai Stoica) mi-a spus că trebuie să plătesc o amendă. Acum nu ştiu dacă mai trebuie să plătesc sau nu. Eu ştiu doar că mă simt curat, totul e curat din punctul meu de vedere. Nu ştiu ce se va întâmpla, daca va trebui să plătesc sau nu”, a declarat Luis Phelipe, conform as.ro.