Reacția lui Valentin Gheorghe, după golurile cu Chindia: „N-a fost foarte confortabil, ei s-au pus pe două linii”

FCSB a revenit de la 0-2 și a învins-o pe Chindia Târgoviște, cu scorul de 3-2, într-un meci disputat duminică, pe Arena Națională, în cadrul etapei a 26-a a Ligii I.
Valentin Gheorghe a intrat la pauză și a marcat ultimele două goluri. Mijlocașul de bandă a ajuns la cota șase în acest sezon în 18 apariții. Valentin Gheorghe spune că se aștepta la un meci greu cu Chindia.
”Știam că ne așteptă o partidă foarte grea, îi știam pe cei de la Chindia, am avut și în tur o partidă foarte grea cu ei. Mă bucur că am câștigat trei puncte importante în economia campionatului.
N-a fost foarte confortabil, ei s-au pus pe două linii, e greu să-i deschizi, erau 10 jucători în 16 metri, dar sunt foarte fericit pentru puncte, că sunt foarte importante, având în vedere că CFR a câștigat. Atacăm la fiecare meci, încercăm să construim de jos, vrem să ajungem în careul celălalt, e normal să mai apară și greșeli”, a declarat Valentin Gheorghe, la Digi Sport.
FCSB ocupă locul secund în clasamentul Ligii 1, cu 58 de puncte, în timp ce Chindia e pe 11, cu 28 de puncte. Lider e CFR Cluj, cu 64 de puncte.