Reacție dură a Petrei Kvitova la adresa Soranei Cîrstea: „Pentru ea e mai greu când trebuie să creeze jocul”

Petra Kvitova s-a arătat dezamăgită de eșecul suferit în fața Soranei Cîrstea de la Australian Open.
Sorana Cîrstea (31 de ani, numărul 38 WTA) a trecut de primul tur de la Australian Open, după o victorie mare obținută în fața cehoaicei Petra Kvitova (31 de ani, locul 19 mondial), scor 6-2, 6-2!
Românca a repetat performanța de anul trecut, când a învins-o pe Kvitova tot la Australian Open, tot în primul tur. Petra Kvitova a digerat greu acest nou eșec în fața jucătoarei din Târgoviște, despre care spune că nu a făcut nimic altceva decât să îi întoarcă mingile puternice pe care ea le trimitea cu putere în terenul româncei.
„Cred că ei îi place stilul meu de joc, știe că trebuie să atace fiecare minge, trebuie să riște și azi toate loviturile i-au intrat. Cred că pentru ea e mai greu când trebuie să creeze jocul, astăzi doar a fost acolo și a pus înapoi mingile trimise de mine„, a spus Kvitova.
