Rednic răspunde ironiilor legate de revenirea la Dinamo: „A 5-a oră sunt, da! Am luat campionatul”

Revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo s-a oficializat. Astfel, tehnicianul de 59 de ani a semnat până la vară, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
”Puriul” va începe a cincea sa experiență pe banca ”alb-roșilor”. Contestat pe seama acestui subiect, Rednic a ținut să amintească faptul că fiecare mandat al său a adus ceva pozitiv în cadrul clubului, fie trofee, fie clasări în campionat peste nivelul așteptărilor.
”Mă bucur că fanii mi-au scris. Au fost și pozitive și negative, dar e normal din moment ce mi-ați făcut analiza activității mele de la ultimele echipe la care am fost. Și asta cu a cincea oară…
A 5-a oră sunt, da? La Dinamo! Primea mea venire la Dinamo ce a însemnat? Campionatul. A doua venire, ne-am bătut la campionat cu Urziceni și s-a pierdut cum s-a pierdut în ultimele etape.
Al treilea an, am terminat campionatul regulat la un punct de Astra. Am intrat în play-off și s-a format o echipă foarte bună. Dacă aș fi rămas, echipa se bătea la titlu, clar.
Ultimul an, când am venit, echipa era pe locul 12 și aveam obligația de la patron ca toți jucătorii cu salarii mai mari de 6.000 de euro să plece. Am fost obligat să renunț la 7-8 jucători.
Ne-am salvat de la retrogradare, după a treia etapă de play-out, după care am vrut să-mi formez o echipă pentru la anul. Așa cum se stabilise, dar nu s-a mai întâmplat. Am plecat pentru că unii nu și-au dorit, nu am vrut eu. Și știți la cine mă refer”, a declarat Rednic, într-o inedită conferință de presă.