Regretul lui Marius Niculae în ceea ce privește Dinamo: „Atunci lucrurile au început să se strice”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat duminică, 04 decembrie 2022, ora 14:09,
Marius Niculae
Marius Niculae

Marius Niculae a dezvăluit că a fost la un pas de a reveni la Sporting Lisabona în sezonul 2012/2013, când juca la Vaslui.

Marius Niculae a atras atenția lui Sporting Lisabona după ce a marcat 11 goluri într-un tur de campionat

Fostul atacant dinamovist a ajuns sub comanda lui Ladislau Boloni în 2001, echipă pentru care a jucat. După mai bine de un deceniu, a început sezonul 2012-2013 în tricoul alb-roșu. A câștigat Supercupa cu Dinamo, apoi a plecat la Vaslui, forțat de șefii clubului.

La acea plecare forțată a mea de la Dinamo, mi s-a pus o condiție: echipa a doua a lui Dinamo sau Vaslui. Atunci eram foarte iubit pe suporteri și nu am vrut să pun presiune pe club. Îți dai seama, trimitea atacantul, unul dintre atacanți, emblemă a lui Dinamo…

Probabil, ei au considerat că țin pe loc un alt atacant, era vorba de Țucudean. Și au zis, pe asta nu putem să îl ținem rezervă, ar trebui să scăpăm de el.

Și, Adrian Porumboiu (n.r. – patronul de la acea vreme al lui FC Vaslui) probabil a auzit, după aceea mi-a spus: ‘Te urmăream de mult timp și voiam să te am la Vaslui’. Imediat m-a cumpărat și uite așa am ajuns la Vaslui.

Ambiția mea a fost să demonstrez că nu sunt jucător terminat pentru extern. Am marcat 11 goluri într-un tur de campionat și în preliminariile Champions League cu Fenerbache. Și am atras din nou atenția marilor cluburi.

Sporting avea nevoie de un atacant și a înaintat o ofertă către Vaslui. Eram în cantonament în Spania cu Vaslui, l-am sunat pe Adrian Porumboiu. Mi-a zis ‘da, în condițiile astea te las’, discutam noi doi, fară impresari, fară nimic”, a spus Marius Niculae, conform playsport.ro.

Marius Niculae a ratat al doilea transfer la Sporting Lisabona din cauza unui meci jucat la Dinamo

Fostul jucător a povestit și motivul pentru care a picat transferul la Sporting Lisabona. „Am făcut vizita medicală și m-am dus să semnăm utimele detalii, practic ne înțeleseserăm și la partea financiară.

Când am ajuns acolo, a venit răspunsul de la Federația portugheză că nu îmi dau cartea verde, pentru că este un litigiu. Practic, Sporting ar fi fost a treia echipă pentru mine în acel sezon. Asta fiind în iarnă.

Aveam Supercupa de la Dinamo, am apucat să joc și am și câștigat. Ideea că într-un articol Supercupa era considerată la începutul sezonului, iar în altul se cataloghează că fiind din sezonul trecut, pentru că jucau campioana trecut și câștigătoarea Cupei din sezonul trecut.

La un moment dat președintele lui Sporting a zis că semnează cu orice risc. Exista riscul să existe o contestație și Sporting pierdea meciul cu 3-0.

În momentul ăla am zis că nu pot fi suspendat, am o vârstă, nu m-am dus să fac plajă, am venit să joc fotbal. Le-am spus că dacă exista vreun risc că Sporting să piardă vreun meci, eu nu semnez.

Au rămas toți muți, nu se așteptau la răspunsul meu. Le-am zis că le mulțumesc pentru ofertă și încredere, dar eu nu îmi asum niciun risc pentru ei și nici pentru mine. Dar în principal pentru ei, că de aia mă aduceau, să îi ajut”, a mai sezvăluit Niculae.

Lucrurile s-au stricat între Dinamo și Marius Niculae după ce clubul a refuzat 3 oferte pentru jucător

Fostul jucător încă are regrete vizavi de modul în care a fost îndepărtat de la Dinamo. „Pentru mine a fost o dezamăgire, eu tot timpul am încercat să ajut clubul. M-am dus împrumut la Kavala, am renunțat la două luni de salariu.

Când m-am întors de la Kavala, am renunțat la zece la sută din contract, a fost o înțelegere cu domnul Badea, care mi-a zis că pentru 500.000 de euro mă lasă să plec la orice echipă care vine cu această suma.

În acea iarnă, am avut trei oferte. Coreea, China și Germania, Eintracht Frankfurt, chiar în ultima zi. Toate mi s-au refuzat și de atunci lucrurile au început să se strice, să se deterioreze între mine și conducerea clubului!”, a încheiat Marius Niculae.

sporting lisabonamarius niculae