Remiză cu 4 goluri între FC Voluntari și Oţelul Galaţi

Echipa FC Voluntari a încheiat la egalitate vineri, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Oţelul Galaţi, în primul meci al etapei a şaptea din Superligă.
Chică-Roşă a lovit de două ori bara, în minutele 82 şi 95
Primul sfert de oră anunţa un meci spectaculos şi cu multe goluri, la Voluntari. Gazdele au deschis scorul în minutul 3, prin Guţea, cu un şut din careu.
Gălăţenii au egalat după alte trei minute, când Patrick s-a jucat cu Jurhar şi a înscris în poarta goală.
Guţea a reuşit dubla în minutul 14 şi ilfovenii au revenit la conducere, iar în minutul 25 au fost aproape de al treilea gol, la marea ocazie ratată de Mamic.
Şi Guţea s-a aflat la un pas de a face hat-trick-ul, însă şutul său, din minutul 53, a fost respins de Dur-Bozoancă şi golul a picat, în cele din urmă, în poarta gazdelor.
Haruţ l-a faultat pe Bordun în propriul careu şi s-a dictat penalti, pe care Pedro Nuno l-a transformat în minutul 72.
Elevii lui Florin Pîrvu au lovit de două ori bara, în minutele 82 şi 95, ambele prin Chică-Roşă, şi FC Voluntari – Oţelul Galaţi s-a încheiat 2-2.